Slider

BCR acordă Transgaz un credit de 360 milioane de lei. Ce investiţii va realiza compania?

0

Investiţii Transgaz. Banca Comercială Română (BCR) a acordat un împrumut în valoare de 360 milioane de lei pentru transportatorul naţional de gaze Transgaz. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru finanţarea a două proiecte de investiţii.

Investiţii Transgaz. Obiectul contractului

Obiectul contractului este, conform unui anunţ al Transgaz, următorul: finanţarea a două dintre proiectele investiţionale ale Transgaz, respectiv Dezvoltări ale Sistemului National de Transport în zona de Nord-Est a României (Oneşti – Gherăeşti – Leţcani) şi Interconectarea Sistemului National de Transport cu conducta de transport internaţional a gazelor naturale T1 şi reverse flow Isaccea Faza II (Oneşti – Siliştea)”

La finele lunii octombrie, Transgaz a finalizat lucrările la Stația de Comprimare (STC) gaze naturale de la Siliștea, obiectiv inclus în etapa 2 a proiectului „Interconectarea Sistemului Național de Transport cu conducta de transport internațional gaze naturale T1 și reverse flow Isaccea”, proiect de investiții în valoare totală de 74 milioane euro.

Investiţii Transgaz. Un profit de 349 milioane de lei în 2019

În 2019, Transgaz a înregistrat un profit net de 349 de milioane de lei. Nivelul este cu 29% mai mic decât cel raportat anul precedent. Din transportul intern al gazelor naturale, compania a avut venituri de 1,19 miliarde de lei, iar din tranzitul internațional 327 de milioane de lei.

Cheltuielile totale pentru investiții preliminate pentru 2019 în valoare de 1.046.282 mii lei cuprind, în principal, sumele destinate:

  • lucrărilor pentru dezvoltarea și modernizarea SNT (841.471 mii lei)
  • pentru majorarea capitalului social al Eurotransgaz S.R.L. (170.286 mii lei)
  • cheltuiala cu dobânda capitalizată aferentă Proiectelor cuprinse în Planul de dezvoltare

Investiţii Transgaz. Acestea nu cuprind valoarea materialului tubular cumpărat pentru realizarea proiectelor de investiții și nemontat până la data de 31 decembrie 2019.

Citeşte şi Rata şomajului, în scădere. Câţi români nu aveau un loc de muncă în septembrie 2020?

 

 

Articolul BCR acordă Transgaz un credit de 360 milioane de lei. Ce investiţii va realiza compania? apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo