Horațiu Mălăele a trecut prin experiența COVID-19 și recunoaște cinstit că nu a crezut în această boală până când nu s-a infectat chiar el cu noul coronavirus.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Horaţiu Mălăele a vorbit în emisiunea lui Marius Tucă de la Aleph News despre noua sa carte în care descrie satul copilăriei sale, Tehomir. Cu acest prilej, Horațiu Mălăele a mărturisit că a fost infectat cu SARS-CoV-2 şi a povestit cum a fost pentru el această experiență.
La puţin timp după apariţia cărţii, Horaţiu Mălăele s-a infectat cu SARS-CoV-2 şi a fost carantinat.
„M-am bucurat mult că am terminat-o şi e unul dintre lucrurile bune pe care le-am făcut.”, a mărturisit actorul.
Vorbind despre experienţa sa cu boala COVID-19, Horaţiu Mălăele a spus, potrivit alephnews.ro:
„În primul rând, ca foarte mulţi, nu am prea crezut că există, pe urmă era neîndoielnic că îl am şi recuziunea spitalicească a fost groaznică pentru mine, singurul lucru care mi-a mai îndulcit viaţa acolo au fost minunaţii doctori care au stat pe lângă mine şi fetele drăguţe din anturajul lor.
Asta m-a mai îmbunat uneori, altfel am fost o perioadă disperat. Dar omul trebuie să treacă şi prin asta, să vadă cât de fantastică este viaţa altfel. Am ajuns acasă, mi-am revenit şi m-am apucat de treabă, Ştiam că există ceva, dar nu eram aşa de sigur. Când m-a izbit, m-am deşteptat.”
Horațiu Mălăele a fost testat pozitiv cu COVID-19, cu doar câteva zile înainte de plecarea la Iași, acolo unde urma să participe, alături de alți colegi, la Gala Serilor Filmului Românesc. Din fericire, actorul a aflat că are virusul înainte să participe la eveniment și să îl dea mai departe colegilor de breaslă.
„Vorba unui bătrân: nicicând n-a fost să nu fie într-un fel, acum e în felul ăsta. Se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple, e o fatalitate pe care ţi-o asumi (…)”, a adăugat Mălăele cu privire la jucatul în pandemie.
„Vor fi nişte accidente care vor povesti această istorie, unii care vor face ceva ca să consemneze acest traseu, aş fi fericit apoi ca lucrurile să intre în firescul lor.”, a mai spus Horaţiu Mălăele despre criza COVID-19.
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.