Slider

Neamţ: Femeie scoasă de pompieri din casa în flăcări; victima a suferit arsuri şi atac de panică

0
O femeie în vârstă de 65 ani a suferit arsuri uşoare şi atac de panică după ce casa în care locuieşte în Ghindăoani a fost cuprinsă, luni, de un incendiu, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa. Victima a fost scoasă de pompieri din casa în flăcări. "Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuinţe. Pompierii au scos din locuinţa cuprinsă de flăcări o femeie de aproximativ 65 de ani, cu uşoare arsuri şi atac de panică. Aceasta a primit primul ajutor calificat la locul evenimentului, după care a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. După localizarea şi stingerea incendiului, pompierii au stabilit coşul de fum deteriorat ca fiind cauza probabilă de producere. La intervenţie au participat pompierii din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ, cu două autospeciale pentru stingere şi o ambulanţă SMURD, şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Ghindăoani. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo