Slider

Volei feminin: Victorie facilă pentru CSM Volei Alba Blaj, în Divizia A1

0
Campioana CSM Volei Alba Blaj a învins-o pe fără probleme pe FC Argeş, cu scorul de 3-0 (25-17, 25-17, 25-19), sâmbătă, la Piteşti, în Grupa a 2-a, din turneul al treilea al Diviziei A1 la volei feminin. Formaţia ardeleană a obţinut victoria în 59 de minute, condusă de sârboaicele Milenkovic (17 puncte) şi Aleksic (12), în timp ce Ioana Baciu a reuşit 11 puncte. În Grupa a 4-a, găzduită de Sala Dinamo, CSU Belor Galaţi a învins echipa gazdă cu 3-2 (25-21, 21-25, 25-21, 25-27, 15-9). De la Dinamo, decimată de infectări cu COVID-19, s-au remarcat Uattara (19 puncte), Onyejekwe (18), Karakaşeva (17). Vukasovic (25 puncte) şi Saikova (23) au fost cele mai bune de la Belor. În Grupa 1, de la Lugoj, CSO Voluntari 2005 a fost învinsă de CS Medgidia cu 3-1 (21-25, 25-21, 25-20, 25-22), în timp ce CS Ştiinţa Bacău a fost întrecută CS Rapid Bucureşti cu 3-1 (25-27, 25-12, 25-19, 25-23), la Târgovişte, în Grupa a 3-a. Silva Martins şi Rogojinaru au marcat câte 18 puncte pentru Rapid, iar Cikiriz a reuşit 24 pentru Ştiinţa. AGERPRES (AS/editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: Volei Alba Blaj/Facebook Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo