Abc News Transilvania
25 de adulți și doi copii au fost evacuați de pompierii militari bihoreni, în urma izbucnirii unui incendiu într-un bloc din Marghita.
Luni, 21 decembrie a.c., la ora 16.03, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, cu privire la producerea unui incendiu într-un bloc de locuințe de pe strada Aleea Tineretului din municipiul Marghita, menționând totodată faptul că, din cauza fumului dens, nu poate pătrunde în apartament.
La fața locului s-au deplasat de urgență trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat, care au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță de tip B2.
Ajunși în circa 3 minute la adresa precizată de apelant, pompierii militari au acționat concomitent pentru localizarea și lichidarea incendiului ce se manifesta generalizat la un apartament situat la etajul 3 al blocului, pentru evacuarea locatarilor, verificând fiecare locuință, pentru ventilarea casei scării, care era inundată cu fum la nivelul etajelor 3 și 4, respectiv pentru aerisirea apartamentelor de la etajele precizate.
În urma producerii evenimentului, au ars corpurile de mobilier din cele două camere ale locuinței și un televizor, iar din cauza fumului dens și a temperaturii ridicate, s-au degradat un frigider, o ușă metalică și zugrăveala din apartament.
Echipajele de pompieri au stins incendiul în aproximativ 20 de minute, reușind să salveze apartamentele învecinate.
Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de un reșou electric.
Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reamintește bihorenilor măsurile și regulile de preîntâmpinare a unor astfel de evenimente, soldate cu pagube materiale și uneori, din nefericire, cu victime omenești:
•Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea;
•Nu utilizaţi aparatele și echipamentele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
•Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
•Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
•Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
•Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.
•Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (boiler, aerotermă, frigider, reşou, televizor, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
•Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.
•Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;
•Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor şi modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.
•Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.
•Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.
The post 27 de persoane au fost evacuate de pompieri, în urma unui incendiu izbucnit în Marghita appeared first on Abc News Transilvania.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.