Slider

Acciza la motorină pentru fermieri, acordată până în 2023

0

Acciza la motorină pentru fermieri. În Ședința de Guvern se săptămâna trecutp a fost adoptată o Hotărâre prin care se prelungește termenul de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, până la data de 31 decembrie 2023.

Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014 a fost elaborată având în vedere Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 care era aplicabil până la 31 decembrie 2020, iar perioada de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 a fost de asemenea stabilită până la data de 31 Decembrie 2020.

Prin adoptarea acestui act normativ se creează cadrul legal pentru continuarea acestui ajutor de stat până la finalul anului 2023.

Acciza la motorină pentru fermieri. Fonduri suplimentare

De asemenea, în Ședința de Guvern a fost adoptată o Hotărâre prin care se modifică alin.(1) cât și a alin. (7) ale art.10 din Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Astfel, se suplimentează cu valoarea de 176.743,00 mii lei suma alocată pentru plata ajutorului de stat de 629.908,00 mii lei, până la valoarea de 806.651,00 mii lei. Măsura vizează asigurarea aplicării schemei de ajutor de stat prin plata sumelor aferente perioadei 1 aprilie 2020 – 30 iunie 2020.

Acciza la motorină pentru fermieri. Conform situației centralizatoare transmisă de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru perioada 1 aprilie 2020 -30 iunie 2020, cantitățile de motorină determinate la plată cu acciză redusă sunt de peste 115.835,00 mii litri, iar valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 176.743,00 mii lei, pentru un număr de 17.540 beneficiari.

Citeşte şi Business Challenges 2020. Cine sunt câştigătorii?

 

 

 

Articolul Acciza la motorină pentru fermieri, acordată până în 2023 apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo