PNL dovedește că poate nu doar să gestioneze cea mai gravă criză cu care s-a confruntat omenirea în istoria recentă, dar reușește să corecteze distrugerile provocate de PSD și de acoliții lor – se precizează într-un comunicat remis de PNL Dâmboviţa.
„Pentru prima dată în perioada post-revoluție, un guvern pune piciorul în prag și spune STOP jafului sistematic căruia i-a căzut pradă industria românească.
Procesul de readucere la viață a COS Târgoviște este ireversibil, în acest moment procedurile juridice și administrative fiind într-un stadiu avansat. Urmează o perioadă cu multe provocări, pentru a reuși ca, la începutul anului viitor, să putem reporni activitatea COS pe baze economice sănătoase, solide.
În urma discuțiilor purtate cu Sindicatul ”VALAHIA” am identificat pașii care trebuie urmați, pornind de la situația actuală.
În primul rând, trebuie să ne asigurăm că, după un an de șomaj tehnic, salariații COS se întorc la muncă. Avem nevoie de experiența lor pentru a duce mai departe tradiția oțelului târgoviștean. Pentru asta, va trebui ca, într-un timp foarte scurt, să calificăm un număr suficient de tineri, care să preia astfel ștafeta și cunoștințele atât de necesare elaborării oțelului.
Pe de altă parte, reluarea procesului de elaborare a oțelului este mult mai dificil iarna, făcând cu atât mai importantă readucerea în combinat a muncitorilor, maiștrilor și inginerilor cu experiență, care să poată transmite mai departe experiența lor.
Nu în ultimul rând, COS Târgoviște va avea de înfruntat probleme de mediu, care vor trebui rezolvate rapid. Și, chiar dacă suntem în plină criză COVID, combinatul trebuie să revină rapid pe piața oțelului, pentru ca activitatea sa să fie sustenabilă.
Pentru a înțelege dimensiunea distrugerii programatice căreia i-a căzut victimă metalurgia românească, trebuie să știm că necesarul de fier-beton al României (ca să luăm doar exemplul acestui material finit) este de 1.100.000 de tone anual. În România, nu se mai produce nimic. Nu mai există nici măcar o singură firmă românească din domeniul metalurgic!
COS Târgoviște are, în cest moment, un potențial de producție care acoperă aproximativ 25% din necesarul de fier-beton la nivel național!
De ce au lăsat PSD-iștii să moară COS? De ce să importăm 1.100.000 de tone de fier beton și sute de mii de tone de alte produse metalurgice? Este încă o dovadă a ”științei de a guverna” cu care se laudă PSD-iștii!”, spune Virgil Guran – liderul PNL Dâmboviţa și candidat pentru un mandat de senator.
Material realizat de SC Incomod Media SRL, la comanda PNL Dâmboviţa. Cod Mandatar Financiar: 11200025
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.