Fondatorul Microsoft, Bill Gates, pare optimist în ceea ce privește eficacitatea vaccinurilor anti-Covid-19. Miliardarul american este de părere că până în februarie 2021 toate vaccinurile vor fi sigure și eficiente. Fundația sa a donat deja peste 420 de milioane de dolari pentru cercetarea și dezvoltarea unui vaccin.
Într-un interviu acordat CNN, Bill Gates a vorbit despre eficacitatea fiecărui vaccin. „Aproape toate vaccinurile vor funcționa la un nivel înalt de eficiență. Cel de la Pfizer este eficient 95%, iar cel de la AstraZeneca, pe care sperăm ca Marea Britanie îl va aproba, este doar cu puțin mai jos decât acesta. Vaccinurile Novavax și Johnson and Johnson sunt chiar mai eficiente, acestea dau o imunitate mai bună”, a spus miliardarul.
„Avem chiar și o fabrică în India care riscă să producă un vaccin similar cu cel de la AstraZeneca. Am investit deja în acestea. Se vor face la un nivel înalt de producție și vor fi mult mai ieftine. Cel mai greu va fi cu aprobarea tuturor acestor vaccinuri, dar cred că până în februarie aceste probleme se vor rezolva și toate vaccinurile vor fi sigure și eficiente”, a mai declarat Gates.
El a vorbit și despre problemele ce vor interveni în momentul distribuirii acestor vaccinuri: „Cred că după ce vom avea o mare parte din doze, va rămâne doar o problemă de logistică, care, poate doar lipsa bunăvoinței să nu o poată rezolva. Ar trebui să se dezvolte o aplicație prin care oamenii să afle câte doze de vaccin au fost distribuite în țară, și de asemenea, când se vor putea vaccina, în funcție de vârstă, riscuri, profesie. Așa oamenii ar vedea că aceste vaccinuri nu se irosesc”, a declarat Bill Gates.
„Cred ca în timp aceste probleme de logistică se vor rezolva și odată ce vom ajunge la vaccinarea a 70% din populație, această pandemie se va termina”, a spus co-fondatorul Microsoft.
,,Ar trebui să fim foarte îngrijorați de următoarele 6 luni. Numărul de cazuri va crește mult. La modul ideal, oamenii ar trebui să înțeleagă că vin ajutoarele medicale, că pot să se comporte mai bine și să aibă răbdare până în primăvară, când vaccinurile vor începe să reducă cifrele, ne va ajuta şi schimbarea vremii”, a declarat Bill Gates.
L'articolo Bill Gates prevede sfârșitul pandemiei, dar dă un avertisment pentru următoarele luni: „Numărul de cazuri va crește mult sembra essere il primo su Ziarul Românesc UK - știri pentru românii din Marea Britanie.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.