Burse elevi 2021. În ședința de Guvern de săptămâna trecută a fost aprobată hotărârea prin care se stabilește, în premieră, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, ce pot fi acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, în anul școlar 2020 – 2021.
Burse elevi 2021. Valoarea minimă
Valoarea minimă a cuantumului fiecărui tip de bursă este de 100 de lei. Complementar acestui plafon, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
În conformitate cu prevederile legii, bursele se alocă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat. De asemenea, acestea pot proveni din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Ele sunt aprobate anual prin legea bugetului de stat, cu această destinație.
Burse elevi 2021. O măsură aşteptată de multă vreme
Reglementarea unui prag minim al burselor reprezintă o măsură așteptată de multă vreme. Aceasta contribuie la asigurarea echității în educație, asemenea altor acțiuni întreprinse de către Guvernul României:
- triplarea numărului de unități de învățământ preuniversitar de stat din cadrul Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi
- ,,Masa caldă”, acordarea de tichete sociale pentru elevii din medii defavorizate, în valoare de 500 de lei/an școlar, pentru sprijin educațional
- și decontarea transportului elevilor
Citeşte şi Licitaţie 5G România. Anunţul făcut de ANCOM
Articolul Burse elevi 2021: Câţi bani vor primi elevii? apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.