Slider

Ciolacu: Avem de apărat un vot al românilor; cred că vom candida la funcţiile de preşedinte şi la Cameră şi la Senat

0
Social-democraţii ar urma să îşi desemneze candidaţi la fiecare din cele două funcţii de preşedinţi ai Camerelor viitorului Legislativ - atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi seara, într-o emisiune la TVR, că social-democraţii au de "apărat un vot al românilor". "E dreptul fiecăruia să candideze. Din punctul meu de vedere, avem de apărat un vot al românilor şi cred că vom candida la ambele funcţii, atât la Cameră, cât şi la Senat", a precizat Ciolacu. El a spus că această decizie va fi luată la următorul Consiliu Politic Naţional al PSD, în care va fi făcută şi "formalitatea statutară de a-l desemna pe Alexandru Rafila" ca propunerea partidului pentru funcţia de prim-ministru. "Este posibil să candidez eu, este posibil să candideze alt coleg din Partidul Social Democrat. S-a schimbat PSD-ul. PSD nu mai înseamnă că preşedintele partidului trebuie să fie ori şef la Cameră, ori şef la Senat, ori premier ori candidatul la Preşedinţie. Gata. PSD s-a schimbat", a susţinut Marcel Ciolacu. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)   Citiţi şi:   Ciolacu: Nu vom vota niciodată o altă persoană ca şi prim-ministru în afară de Alexandru Rafila Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo