Slider

Handbal feminin: România, învinsă şi de Ungaria, la EURO 2020

0
Naţionala României a fost învinsă de echipa Ungariei cu scorul de 26-24 (13-14), luni seara, la Kolding, într-un meci din Grupa principală II a Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2020 din Danemarca. Tricolorele au făcut două reprize diametral opuse, jucând bine în prima parte şi cu multe ratări din situaţii clare şi erori incredibile în a doua jumătate. În urma acestui eşec, România va termina pe ultimul loc în grupa a II-a principală. Ungaria a condus cu 2-0 şi 3-1 în debutul meciului, dar România a revenit şi a egalat, 3-3. La 4-4, Ungaria a înscris de trei ori la rând, iar apoi a avut 8-5 şi 9-6. De la 12-10 pentru Ungaria, jucătoarele antrenate de George Burcea au întors scorul la 14-12 (min. 28), iar la pauză au avut un gol avans, 14-13. În debutul reprizei secunde, România a ratat numeroase şanse de a se desprinde pe tabelă, avantajul maxim fiind de două goluri, 15-13, 16-14, 17-15. Ungaria a înscris de trei ori la rând şi a preluat controlul, cu 18-17 (42), apoi a avut 20-18, dar România a găsit resurse să egaleze, 20-20 (48), apoi la 21-21 (52) şi ultima oară la 22-22 (54). Ungaria a dominat finalul, marcând trei goluri la rând (25-22) şi câştigând în cele din urmă cu 26-24. Denisa Dedu a avut un procentaj bun, 36% (8 mingi apărate), iar cea mai bună marcatoare a echipei noastre a fost Lorena Ostase - 8 goluri. Cristina Neagu a înscris 5 goluri, Cristina Laslo 3, Eliza Buceschi 3, Sonia Seraficeanu 2, Nicoleta Dincă 1, Laura Popa 1, Ana Maria Iuganu 1. Pentru Ungaria au marcat Nadine Schatzl 7 goluri, Rita Lakatos 5, Szandra Szollosi-Zacsik 4, Katrin Klujber 3, Aniko Kovacsics 2, Fanny Helembai 2, Viktoria Lukacs 2, Noemi Hafra 1. Meciul a fost arbitrat de Jelena Mitrovic şi Andjelina Kazanegra, ambele din Muntenegru. România are o singură victorie la EURO 2020, contra Poloniei, în prima fază a grupelor. În celălalt meci al zilei, campioana mondială Olanda a învins Germania cu 28-27 (14-15). Lois Abbingh a reuşit 8 goluri pentru batave, Angela Malestein 6, Kelly Dulfer, Larissa Nusser şi Bo van Wetering, câte 3. Portarul Tess Wester a avut un procentaj excelent, 39%. Din echipa Germaniei s-au remarcat Julia Behnke 4 goluri, Kim Naidzinavicius 4, precum şi portarul Dinah Eckerle (37%). Norvegia ocupă primul loc, cu 8 puncte, urmată de Croaţia, 6 puncte, Olanda, 4 puncte, Germania, 4 puncte, Ungaria, 2 puncte, România, 0 puncte. România va juca marţi ultimul său meci la EURO 2020, contra Olandei, de la ora 17:00. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: Echipa Nationala de Handbal Feminin a Romaniei/Facebook Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo