Slider

MAE: Autorităţile franceze permit deblocarea circulaţiei dinspre Marea Britanie; test negativ obligatoriu la intrarea în Franţa

0
Autorităţile franceze au adoptat decizia de a permite începând de miercuri, 23 decembrie, ora 00.01 (ora Franţei) deblocarea circulaţiei dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord către Republica Franceză, informează Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit informaţiilor transmise public de către Guvernul francez în această seară, va fi permisă deplasarea dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord către Republica Franceză sau în vederea tranzitării Republicii Franceze, pentru cetăţenii francezi şi cetăţenii Uniunii Europene, inclusiv cei români, precum şi pentru cetăţenii britanici sau din ţări terţe care au reşedinţa în Franţa, în Uniunea Europeană sau în alte state europene, se arată într-un comunicat transmis de MAE. Potrivit sursei citate, persoanele din categoriile sus-menţionate au obligaţia de a prezenta un test negativ pentru infecţia cu COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării. De asemenea, toţi călătorii au obligaţia de a prezenta companiei aeriene, maritime sau feroviare un document eliberat de un laborator medical care să ateste rezultatul negativ al testului pentru COVID-19. Sunt acceptate atât testele PCR, cât şi cele antigen care sunt sensibile la noua tulpină a coronavirusului. Lista testelor antigen acceptate urmează să fie publicată de Ministerul francez al Solidarităţii şi Sănătăţii, menţionează MAE. Aceste reglementări rămân în vigoare până cel puţin pe 6 ianuarie 2021, sub rezerva unei posibile reevaluări la nivel bilateral sau european. Cu privire la condiţiile de reluare a transportului rutier de mărfuri, acestea vor fi comunicate de autorităţile franceze în cel mai scurt timp. Măsurile anunţate de autorităţile franceze survin inclusiv în urma demersurilor active ale Ministerului Afacerilor Externe pe lângă partea franceză şi răspund totodată Recomandării publicate marţi de către Comisia Europeană privind o abordare coordonată a călătoriilor şi transportului ca răspuns la situaţia creată de identificarea noii tulpini a virusului SARS-CoV-2 observată în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Această Recomandare pledează pentru facilitarea călătoriilor esenţiale şi tranzitului de pasageri, pentru evitarea blocării lanţurilor de aprovizionare cu bunuri, precum şi pentru măsuri de natură preventivă pentru a împiedica propagarea noii tulpini a virusului pe teritoriul UE. Ministerul Afacerilor Externe, în strânsă coordonare cu celelalte ministere cu responsabilităţi relevante, va continua să urmărească evoluţiile în privinţa gestiunii pandemiei de COVID-19 şi să informeze cu celeritate asupra oricăror măsuri formulate în raport cu aceste evoluţii. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)   Citiţi şi:   Franţa permite revenirea din Marea Britanie, începând de miercuri, cu test Covid negativ Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo