CONTROALE… Peste 215 angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19.
Inspectoratul de Politie Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, Poliției Locale, al Direcției de Sănătate Publică și al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui au intensifiat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Au fost derulate 11 misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.
Echipele de control au depistat 41 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de peste 5.250 lei.
Totodată, polițiștii au depistat și 12 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 2.500 lei.
Reamintim că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu următoarele excepții motivate de :
- a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.