Slider
Preşedintele Iohannis - la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles
Preşedintele Klaus Iohannis participă joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European. În contextul reuniunii de la Bruxelles, Klaus Iohannis a discutat marţi, la telefon, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la solicitarea acestuia. Conform Administraţiei Prezidenţiale, subiectele de discuţie s-au referit la combaterea schimbărilor climatice, precum şi la relaţia dintre Uniunea Europeană şi Turcia. "Având în vedere faptul că la reuniunea Consiliului European din 10 - 11 decembrie se intenţionează obţinerea unui acord cu privire la stabilirea unei noi ţinte, mai ambiţioase, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030, de 'cel puţin 55%' comparativ cu anul 1990, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat faptul că România susţine această propunere. Vor trebui însă luate în considerare circumstanţele naţionale şi punctele de plecare diferite în domeniu ale statelor membre ale Uniunii'', preciza Preşedinţia. Totodată, preşedintele Iohannis a pledat pentru crearea unui cadru flexibil care să permită tuturor statelor membre, indiferent de gradul de dezvoltare, să îndeplinească eficient obiectivele în domeniul schimbărilor climatice. Iohannis a subliniat că tranziţia către o economie verde trebuie să fie echitabilă şi acceptabilă la nivel social, astfel încât să conducă la progresul economic al statelor şi să nu adâncească diferenţele dintre acestea, a mai arătat sursa citată. Discuţiile s-au referit şi la relaţia dintre Uniunea Europeană şi Turcia, în condiţiile în care liderii europeni s-au angajat în luna octombrie să monitorizeze evoluţiile din Mediterana de Est şi să revină asupra subiectului la reuniunea Consiliului European din luna decembrie. "În acest context, preşedintele României s-a pronunţat pentru continuarea dialogului Uniunii cu Turcia, menţionând faptul că acest stat rămâne un partener important pentru Uniunea Europeană. Preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru o abordare echilibrată a relaţiilor dintre Uniune şi Turcia, precum şi pentru o cooperare extinsă cu acest stat în domeniile de interes comun", a menţionat Administraţia Prezidenţială. Totodată, în contextul evoluţiilor din Mediterana de Est, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat deplina solidaritate a României faţă de Grecia şi Cipru. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original
0
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Comments
blogger
TIKTOK
TikTok, 3
MUST READ
google, startup, Memes
BITCOIN
Bitcoin, 2
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
SPORTS
CRICKET
LABELS
societate
(13913)
tehnologie
(13823)
politica
(7278)
divertisment
(7002)
afaceri
(5953)
sport
(3200)
interne
(2951)
internationale
(2724)
finante
(2392)
medicina
(2374)
Ştiri
(1597)
economie
(1159)
educatie
(1069)
stiinta
(1036)
Știri România
(962)
justitie
(849)
Local
(625)
Știri Externe
(540)
actualitate
(493)
social
(480)
Mondene
(419)
covid-19
(356)
stiri
(333)
Business
(326)
D:News
(279)
Politic
(170)
Dâmboviţa
(145)
Istorie
(136)
featured
(120)
Judiciar
(95)
coronavirus
(79)
stiri Austria
(70)
eveniment
(69)
Politică
(66)
Cultura
(62)
Vaccin
(62)
pandemie
(61)
Lumea digitala
(60)
Sănătate
(59)
Romania
(54)
Național
(49)
PSD
(48)
Vaslui
(48)
ACTUALITATE.ORG
(46)
Publicitate
(46)
SUA
(46)
Sanatate
(46)
ȘTIRI
(43)
Educație
(42)
religie
(42)
AUSTRIA
(41)
Administrație
(39)
Fotbal Intern
(39)
TUTORIAL
(37)
PNL
(34)
studiu
(34)
Natura
(33)
Trending
(33)
vaccin covid-19
(33)
vaccinare
(33)
Liga 1
(32)
VIDEO
(31)
Bârlad
(30)
locuri de muncă
(29)
stiri Viena
(29)
China
(28)
PRIM PLAN
(28)
cercetatori
(28)
ADMINISTRAŢIE
(27)
Vedete si Evenimente
(27)
accident
(27)
alegeri locale
(27)
Rusia
(26)
ACUM
(25)
Agricultura
(25)
Ultima oră
(25)
Coronavirus în UK
(24)
google
(24)
CJ Vaslui
(23)
Showbiz intern
(23)
Stiri interne
(23)
copii
(23)
facebook
(23)
Știri din UK
(23)
Diverse
(22)
Galerie foto
(22)
ROMÂNIA
(22)
Temperaturi
(22)
Producatori
(21)
Români in UK
(21)
Târgovişte
(21)
Vremea
(21)
deces
(21)
meteo
(21)
online
(21)
Constructii
(20)
Emisiuni TV
(20)
Germania
(20)
Nelu Tătaru
(20)
News
(20)
SARS-CoV-2
(20)
Cultură
(19)
IPJ Vaslui
(19)
Vedete
(19)
covid
(19)
incendiu
(19)
Bani și Afaceri
(18)
argeş
(18)
cultură - știință
(18)
observator
(18)
pfizer
(18)
virus
(18)
Actual
(17)
Argeș
(17)
Companii
(17)
Dumitru Buzatu
(17)
Exclusiv
(17)
Retail
(17)
COMUNITATE
(16)
DIASPORA
(16)
Justiție
(16)
Opinii
(16)
Presedinte
(16)
elevi
(16)
film
(16)
© all rights reserved
made with by templateszoo
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.