Slider
SUA: O agenţie independentă solicită sancţiuni împotriva consilierului economic al preşedintelui Trump
O agenţie federală independentă responsabilă cu etica din Statele Unite i-a cerut luni preşedintelui Donald Trump să îl sancţioneze pe consilierul economic Peter Navarro pentru că nu şi-a respectat obligaţiile profesionale adoptând poziţii partizane în timpul campaniei electorale prezidenţiale, transmite AFP. Într-o scrisoare adresată preşedintelui american în exerciţiu, Henry Kerner, care conduce Biroul consilierului special (OSC), susţine că Navarro "a participat la activităţi politice ilicite" încălcând prevederile legii care interzice angajaţilor guvernamentali să apere în public anumite poziţii. Într-un raport din 18 noiembrie, OSC notează că Peter Navarro l-a atacat pe candidatul democrat la preşedinţie Joe Biden şi pe colega sa de tandem Kamala Harris în perioada mai-octombrie în cadrul a cel puţin şase interviuri televizate unde a apărut în calitate de consilier al liderului de la Casa Albă şi de director al Biroului pentru politică comercială şi industrială. Documentul subliniază, de asemenea, că Navarro, în vârstă de 71 de ani, şi-a folosit în mai multe rânduri contul de Twitter pentru a-i ataca pe Joe Biden şi pe Kamala Harris, câştigători în scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie, în special în privinţa propunerilor acestora referitoare la relaţiile comerciale dintre SUA şi China. OSC afirmă că Navarro era conştient de obligaţiile sale şi a fost informat despre încălcarea acestora în luna iulie, dar a ales în mod deliberat să ignore aceste avertismente. Consilierul preşedintelui american a refuzat să reacţioneze la raportul agenţiei. Conform legislaţiei americane, consilierul economic al preşedintelui american riscă sancţiuni disciplinare ce pot varia de la o amendă de maxim 1.000 de dolari până la concediere. Cu toate acestea, este puţin probabil ca Donald Trump să decidă să-l pedepsească pe Peter Navarro înaintea încheierii mandatului său de preşedinte, pe 20 ianuarie 2021. OSC a raportat anterior alte încălcări de către membri ai administraţiei Trump a legislaţiei care le interzice acestora să exprime poziţii partizane. A fost în special cazul fostei consiliere prezidenţiale Kellyanne Conway, care nu a suferit nici o consecinţă din partea liderului de la Casa Albă pentru încălcările comise. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original
0
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Comments
blogger
TIKTOK
TikTok, 3
MUST READ
google, startup, Memes
BITCOIN
Bitcoin, 2
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
SPORTS
CRICKET
LABELS
societate
(13913)
tehnologie
(13823)
politica
(7278)
divertisment
(7002)
afaceri
(5953)
sport
(3200)
interne
(2951)
internationale
(2724)
finante
(2392)
medicina
(2374)
Ştiri
(1597)
economie
(1159)
educatie
(1069)
stiinta
(1036)
Știri România
(962)
justitie
(849)
Local
(625)
Știri Externe
(540)
actualitate
(493)
social
(480)
Mondene
(419)
covid-19
(356)
stiri
(333)
Business
(326)
D:News
(279)
Politic
(170)
Dâmboviţa
(145)
Istorie
(136)
featured
(120)
Judiciar
(95)
coronavirus
(79)
stiri Austria
(70)
eveniment
(69)
Politică
(66)
Cultura
(62)
Vaccin
(62)
pandemie
(61)
Lumea digitala
(60)
Sănătate
(59)
Romania
(54)
Național
(49)
PSD
(48)
Vaslui
(48)
ACTUALITATE.ORG
(46)
Publicitate
(46)
SUA
(46)
Sanatate
(46)
ȘTIRI
(43)
Educație
(42)
religie
(42)
AUSTRIA
(41)
Administrație
(39)
Fotbal Intern
(39)
TUTORIAL
(37)
PNL
(34)
studiu
(34)
Natura
(33)
Trending
(33)
vaccin covid-19
(33)
vaccinare
(33)
Liga 1
(32)
VIDEO
(31)
Bârlad
(30)
locuri de muncă
(29)
stiri Viena
(29)
China
(28)
PRIM PLAN
(28)
cercetatori
(28)
ADMINISTRAŢIE
(27)
Vedete si Evenimente
(27)
accident
(27)
alegeri locale
(27)
Rusia
(26)
ACUM
(25)
Agricultura
(25)
Ultima oră
(25)
Coronavirus în UK
(24)
google
(24)
CJ Vaslui
(23)
Showbiz intern
(23)
Stiri interne
(23)
copii
(23)
facebook
(23)
Știri din UK
(23)
Diverse
(22)
Galerie foto
(22)
ROMÂNIA
(22)
Temperaturi
(22)
Producatori
(21)
Români in UK
(21)
Târgovişte
(21)
Vremea
(21)
deces
(21)
meteo
(21)
online
(21)
Constructii
(20)
Emisiuni TV
(20)
Germania
(20)
Nelu Tătaru
(20)
News
(20)
SARS-CoV-2
(20)
Cultură
(19)
IPJ Vaslui
(19)
Vedete
(19)
covid
(19)
incendiu
(19)
Bani și Afaceri
(18)
argeş
(18)
cultură - știință
(18)
observator
(18)
pfizer
(18)
virus
(18)
Actual
(17)
Argeș
(17)
Companii
(17)
Dumitru Buzatu
(17)
Exclusiv
(17)
Retail
(17)
COMUNITATE
(16)
DIASPORA
(16)
Justiție
(16)
Opinii
(16)
Presedinte
(16)
elevi
(16)
film
(16)
© all rights reserved
made with by templateszoo
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.