Zeci de persoane au sărbătorit, duminică seara, într-un restaurant din Sectorul 4 din București. Oamenii nu purtau măști de protecție și nici nu respectau distanțarea socială. Polițiștii au împărțit mai multe amenzi.
Cele mai multe cazuri cu noul coronavirus sunt înregistrate zilnic în București. Duminică în capitală au fost raportate 886 de noi infectări, iar rata de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 6, 46, iar evenimentele în interiorul restaurantelor sunt interzise. Chiar și așa zeci de tineri au petrecut, duminică seara, la un restaurant din Sectorul 4 al Capitalei.
„La data de 29.11.2020, în jurul orei 19:00, Secția 16 Poliție a fost sesizată prin sistemul 112 cu privire la faptul că la o adresă din zona de competență, un restaurant, are loc un eveniment la care participă mai multe persoane”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Capitalei.
Oamenii nu purtau mască de protecție nu respectau distanțarea socială.
„Au fost identificate 26 de persoane, toate fiind sancționate contravențional, conform Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu suma totală de 13.000 lei, evenimentul în cauza fiind oprit”, mai transmit polițiștii.
De asemenea, patronul localului la care a avut loc evenimentul privat a fost dus de polițiști la audieri, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.