24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române

La 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Această unire cunoscută în istorie și ca Mica Unire a constituit primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Unirea Principatelor a fost un proces care a început în 1848 și s-a bazat pe o puternică apropiere culturală și economică ale celor două țări. Evenimentul premergător a fost că în anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Cum a fost posibilă unirea? În 5 ianuarie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domnitor al Moldovei ca reprezentant al Partidei Naționale, iar ulterior în urma unei adunări ad-hoc a fost propus și la domnia Țării Românești de către deputatul Vasile Boerescu. Acest fapt s-a întâmplat la 24 ianuarie 1859 când Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Țării Românești, propunerea lui Boerescu fiind acceptată în unanimitate.

Astfel Marile Puteri au fost puse în fața faptului împlinit. Poarta Otomană și Imperiul Austriac au contestat acest fapt, considerându-l o încălcare a Convenției din 1858 de la Paris. Însă Convenția nu stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.

În 1862, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, în urma unei lovituri de stat, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția de la 1866, Principatele Unite se numesc oficial România, iar mai târziu la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România, creându-se statul național unitar român.

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, printre ei aflându-se și Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. Odată întors în ţară s-a înrolat în armată, iar în 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti.

În timpul evenimentelor din 1848, Cuza a fost o figură proeminentă. A luat cuvântul în adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza care a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza participă și la Marea Adunare de la Blaj din 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina. După ce s-a întors în țară de la Paris, în perioada în care se pregătea Unirea, îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi sub domnitorul Grigore Ghica. Ca formă de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însă, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitate de voturi din partea deputaţilor prezenţi în Moldova. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, reforma învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României. Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 la Alba Iulia.

Articolul 24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române apare prima dată în RoVestea.

Articol original