Slider
Adriana Radu (Asociaţia 'Sexul versus Barza') - numită membru în plenul CES
Adriana Radu, preşedintele Asociaţiei ''Sexul versus Barza'', a fost numită în calitate de membru al Consiliului Economic şi Social, reprezentant al societăţii civile, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Vicepremierul Dan Barna a anunţat luni că i-a cerut premierului Cîţu să revină asupra deciziei de respingere a numirii acesteia în CES. ''Am avut astăzi o întâlnire cu premierul Florin Cîţu pe diverse subiecte curente, printre care i-am propus şi să revenim asupra deciziei de a respinge numirea Adrianei Radu în Consiliul Economic şi Social. Am argumentat că doamna Adriana Radu este de fapt reprezentanta reală a societăţii civile în CES, conform opţiunii exprimate de majoritatea asociaţiilor care i-au acordat încrederea. Am decis să reparăm o decizie care a provocat justificate proteste. În acest moment decizia este în Monitorul Oficial. Reprezentanta Asociaţiei 'Sexul şi Barza' îşi poate ocupa locul care i se cuvine. Prin dialog şi argumente raţionale se pot face mult mai multe lucruri bune. Alianţa USR PLUS îşi are rădăcinile în societatea civilă şi nu va uita niciodată acest lucru'', a scris Dan Barna pe Facebook. Pe 19 decembrie 2020, membrii desemnaţi să reprezinte societatea civilă în Consiliul Economic şi Social (CES) şi cele 13 organizaţii susţinătoare au condamnat decizia premierului interimar de la acea dată, Nicolae Ciucă, de eliminare din lista de persoane desemnate în plenul CES a Adrianei Radu şi îi solicitau acestuia revenirea asupra hotărârii. Coaliţia pentru Egalitate de Gen susţinea că Adriana Radu este singura candidată câştigătoare care nu a fost desemnată în plenul CES, ceea ce indică respingerea de către Guvern a prezenţei unei voci de sprijinire a drepturilor femeilor şi egalităţii de gen, în contextul în care România înregistrează printre cele mai mari rate de graviditate în rândul minorelor, de violenţă domestică împotriva femeilor, o atitudine laxă a sistemului de justiţie faţă de abuzurile fizice, psihice şi sexuale împotriva acestora şi multiple alte atacuri împotriva drepturilor femeilor şi a minorităţilor sexuale. Potrivit aceleiaşi decizii publicate luni în Monitorul Oficial, a fost revocat din plenul CES Horia Nicolescu Mihai, din partea Asociaţiei pentru Securitate la Incendii. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original
0
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Comments
blogger
TIKTOK
TikTok, 3
MUST READ
google, startup, Memes
BITCOIN
Bitcoin, 2
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
SPORTS
CRICKET
LABELS
societate
(13913)
tehnologie
(13823)
politica
(7278)
divertisment
(7002)
afaceri
(5953)
sport
(3200)
interne
(2951)
internationale
(2724)
finante
(2392)
medicina
(2374)
Ştiri
(1597)
economie
(1159)
educatie
(1069)
stiinta
(1036)
Știri România
(962)
justitie
(849)
Local
(625)
Știri Externe
(540)
actualitate
(493)
social
(480)
Mondene
(419)
covid-19
(356)
stiri
(333)
Business
(326)
D:News
(279)
Politic
(170)
Dâmboviţa
(145)
Istorie
(136)
featured
(120)
Judiciar
(95)
coronavirus
(79)
stiri Austria
(70)
eveniment
(69)
Politică
(66)
Cultura
(62)
Vaccin
(62)
pandemie
(61)
Lumea digitala
(60)
Sănătate
(59)
Romania
(54)
Național
(49)
PSD
(48)
Vaslui
(48)
ACTUALITATE.ORG
(46)
Publicitate
(46)
SUA
(46)
Sanatate
(46)
ȘTIRI
(43)
Educație
(42)
religie
(42)
AUSTRIA
(41)
Administrație
(39)
Fotbal Intern
(39)
TUTORIAL
(37)
PNL
(34)
studiu
(34)
Natura
(33)
Trending
(33)
vaccin covid-19
(33)
vaccinare
(33)
Liga 1
(32)
VIDEO
(31)
Bârlad
(30)
locuri de muncă
(29)
stiri Viena
(29)
China
(28)
PRIM PLAN
(28)
cercetatori
(28)
ADMINISTRAŢIE
(27)
Vedete si Evenimente
(27)
accident
(27)
alegeri locale
(27)
Rusia
(26)
ACUM
(25)
Agricultura
(25)
Ultima oră
(25)
Coronavirus în UK
(24)
google
(24)
CJ Vaslui
(23)
Showbiz intern
(23)
Stiri interne
(23)
copii
(23)
facebook
(23)
Știri din UK
(23)
Diverse
(22)
Galerie foto
(22)
ROMÂNIA
(22)
Temperaturi
(22)
Producatori
(21)
Români in UK
(21)
Târgovişte
(21)
Vremea
(21)
deces
(21)
meteo
(21)
online
(21)
Constructii
(20)
Emisiuni TV
(20)
Germania
(20)
Nelu Tătaru
(20)
News
(20)
SARS-CoV-2
(20)
Cultură
(19)
IPJ Vaslui
(19)
Vedete
(19)
covid
(19)
incendiu
(19)
Bani și Afaceri
(18)
argeş
(18)
cultură - știință
(18)
observator
(18)
pfizer
(18)
virus
(18)
Actual
(17)
Argeș
(17)
Companii
(17)
Dumitru Buzatu
(17)
Exclusiv
(17)
Retail
(17)
COMUNITATE
(16)
DIASPORA
(16)
Justiție
(16)
Opinii
(16)
Presedinte
(16)
elevi
(16)
film
(16)
© all rights reserved
made with by templateszoo
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.