12 asistenți și medici au primit, în loc de vaccin anti-Covid, ser fiziologic. S-a întâmplat în Trentino, Italia, pe parcursul ultimelor zile.
Este vorba despre o singură sesiune de vaccinare care a implicat 47 de persoane, dintre care cel mai probabil 12 au primit câte o injecție cu ser fiziologic în locul vaccinului Pfizer, scrie agenția ANSA.
Rata de eroare este mai mică de 1 la mie, spun autoritățile sanitare. Administrarea soluției fiziologice nu implică niciun risc pentru sănătate, subliniază autoritățile.
Cum a apărut eroarea
Conform autorității sanitare din zonă, cazul a fost identificat rapid datorită protocolului și listelor de verificare, care oferă, printre altele, o evidență a dozelor preparate și administrate și recipientele rămase intacte.
Se pare că eroarea a apărut în momentul administrării: în mod normal, vaccinul este diluat cu soluție fiziologică.
„Când se folosește în mod normal un flacon, acesta este pus deoparte. În acest caz specific nu a fost pus deoparte, cea mai plauzibilă ipoteză fiind aceea că a fost reumplut cu soluție fiziologică și apoi de acolo au fost extrase cele șase doze care au fost administrate. Așadar, probabil că în interior erau și urme de vaccin”, declară Antonio Ferro, directorul Departamentului de Prevenție din cadrul Autorității pentru Sănătate Trento, potrivit Mediafax.
Persoanele au fost invitate să repete doza după 20 de zile
„La sfârșitul sesiunii de vaccinare, datorită listelor de verificare, operatorul a constatat eroarea. El a anunțat imediat conducerea și au fost convocate toate persoanele implicate în acea sesiune de vaccinare, 47 de persoane în total. Acestea au fost informate că e posibil să fi primit soluție fiziologică în loc de vaccin și au fost invitate să repete doza la 20 de zile. De asemenea, facem analize pentru a evidenția anticorpii, în așa fel încât să înțelegem cine și ce a primit”, a adăugat Ferro.
Articolul Au primit ser fiziologic în loc de vaccin împotriva COVID-19. Unde s-a întâmplat incidentul apare prima dată în Descopera.ro.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.