Slider

Coronavirus: Argentina trimite Mexicului principiul activ pentru obţinerea vaccinului AstraZeneca

0
Argentina urma să trimită luni în Mexic principiul activ necesar producerii a circa şase milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania farmaceutică anglo-suedeză AstraZeneca şi Universitatea Oxford, a anunţat şeful diplomaţiei de la Ciudad de Mexico, Marcelo Ebrard, citat de AFP. Datorită acestui transport, va fi posibilă finalizarea în Mexic a acestui vaccin, a scris pe Twitter ministrul mexican de externe.   Autoritatea guvernamentală mexicană de protecţie împotriva riscurilor sanitare (COFEPRIS) a autorizat la 4 ianuarie utilizarea acestui vaccin, care ar trebui să fie disponibil din martie, în funcţie de capacităţile de producţie ale fabricanţilor. "Principiul activ" este produs în Argentina de compania bio-farmaceutică mAbxience înainte de a fi expediat în Mexic unde vaccinul va fi realizat de laboratoarele Liomont. Cele două companii vor putea produce circa 250 de milioane de doze pentru a răspunde cererii din America Latină, potrivit guvernului mexican. Mexicul a trimis deja o comandă de 77,4 milioane de doze pentru vaccin. De asemenea, a încheiat acorduri pentru a obţine şi alte vaccinuri, printre care cel rusesc, Sputnik V. Mexicul, cu 128 de milioane de locuitori, este a patra ţară cea mai afectată din lume în ce priveşte numărul de morţi în pandemie, cu 140.704 decese, potrivit datelor consultate de AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo