Slider
Coronavirus: Slovacia intenţionează să testeze în masă populaţia pentru a reduce contaminările cu 50%
Slovacia planifică o campanie de testare în masă a populaţiei şi măsuri de izolare pentru a combate o creştere serioasă a infecţiilor cu noul coronavirus, a anunţat sâmbătă ministrul sănătăţii Marek Krajci, informează Reuters. Slovacia, o ţară cu o populaţie de 5.5 milioane de locuitori, a înregistrat un număr record de cazuri noi şi de spitalizări de la începutul anului. Sâmbătă erau spitalizaţi, în total, 3.055 de persoane cu COVID-19, în pofida unei oarecare încetiniri a ritmului internărilor, pe fondul unor măsuri parţiale de izolare la nivel naţional. "Vrem să îi testăm pe oameni, să îi izolăm pe cei care răspândesc virusul, persoanele cu care aceştia au contact şi astfel să reducem numărul de infecţii cu până la 50%", a spus Krajci în timpul unei briefing de presă televizat. Ministrul a precizat că guvernul va finaliza detaliile acestui plan duminică. Dacă testarea va avea succes, Slovacia ar putea relaxa o parte din măsuri impuse pentru a combate epidemia la începutul lunii februarie, a precizat Krajci. Starea sa de urgenţă cu şase niveluri, codificată în culori, este în prezent la negru, culoare ce indică cea mai gravă situaţie. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda) Articol original
0
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Comments
blogger
TIKTOK
TikTok, 3
MUST READ
google, startup, Memes
BITCOIN
Bitcoin, 2
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
SPORTS
CRICKET
LABELS
societate
(13913)
tehnologie
(13823)
politica
(7278)
divertisment
(7002)
afaceri
(5953)
sport
(3200)
interne
(2951)
internationale
(2724)
finante
(2392)
medicina
(2374)
Ştiri
(1597)
economie
(1159)
educatie
(1069)
stiinta
(1036)
Știri România
(962)
justitie
(849)
Local
(625)
Știri Externe
(540)
actualitate
(493)
social
(480)
Mondene
(419)
covid-19
(356)
stiri
(333)
Business
(326)
D:News
(279)
Politic
(170)
Dâmboviţa
(145)
Istorie
(136)
featured
(120)
Judiciar
(95)
coronavirus
(79)
stiri Austria
(70)
eveniment
(69)
Politică
(66)
Cultura
(62)
Vaccin
(62)
pandemie
(61)
Lumea digitala
(60)
Sănătate
(59)
Romania
(54)
Național
(49)
PSD
(48)
Vaslui
(48)
ACTUALITATE.ORG
(46)
Publicitate
(46)
SUA
(46)
Sanatate
(46)
ȘTIRI
(43)
Educație
(42)
religie
(42)
AUSTRIA
(41)
Administrație
(39)
Fotbal Intern
(39)
TUTORIAL
(37)
PNL
(34)
studiu
(34)
Natura
(33)
Trending
(33)
vaccin covid-19
(33)
vaccinare
(33)
Liga 1
(32)
VIDEO
(31)
Bârlad
(30)
locuri de muncă
(29)
stiri Viena
(29)
China
(28)
PRIM PLAN
(28)
cercetatori
(28)
ADMINISTRAŢIE
(27)
Vedete si Evenimente
(27)
accident
(27)
alegeri locale
(27)
Rusia
(26)
ACUM
(25)
Agricultura
(25)
Ultima oră
(25)
Coronavirus în UK
(24)
google
(24)
CJ Vaslui
(23)
Showbiz intern
(23)
Stiri interne
(23)
copii
(23)
facebook
(23)
Știri din UK
(23)
Diverse
(22)
Galerie foto
(22)
ROMÂNIA
(22)
Temperaturi
(22)
Producatori
(21)
Români in UK
(21)
Târgovişte
(21)
Vremea
(21)
deces
(21)
meteo
(21)
online
(21)
Constructii
(20)
Emisiuni TV
(20)
Germania
(20)
Nelu Tătaru
(20)
News
(20)
SARS-CoV-2
(20)
Cultură
(19)
IPJ Vaslui
(19)
Vedete
(19)
covid
(19)
incendiu
(19)
Bani și Afaceri
(18)
argeş
(18)
cultură - știință
(18)
observator
(18)
pfizer
(18)
virus
(18)
Actual
(17)
Argeș
(17)
Companii
(17)
Dumitru Buzatu
(17)
Exclusiv
(17)
Retail
(17)
COMUNITATE
(16)
DIASPORA
(16)
Justiție
(16)
Opinii
(16)
Presedinte
(16)
elevi
(16)
film
(16)
© all rights reserved
made with by templateszoo
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.