Cu 546 de ani în urmă, Ștefan cel Mare făcea prăpăd pe aici! Astăzi, pe locul bătăliei este doar un monument uitat de timp de timp și autorități…

PAGINĂ DE ISTORIE… Bătălia de la Vaslui, 10 ianuarie 1475, acum 546 de ani. Marele domnitor Ștefan cel Mare avea să scrie o pagină de aur în istoria românilor, zdrobind o uriașă oaste otomană pe șesul din apropierea satului Băcăoani, în locul Podu Înalt.

Un loc care ar trebui să fie sacru pentru români. Comuniștii au făcut aici un uriaș complex istoric, care a rămas după 1990 în părăsire. Noaptea, acolo este atât de întuneric, încât riști să-ți rupi un picior, dacă te aventurezi pe scările de la Podu Înalt. Ca să nu mai spunem de starea de dezordine și părăsire în care se află statuia și zona adiacentă… Nu parchează niciun autocar, nu mai există magazin de suveniruri, pentru că spațiul de la baza statuii a ajuns la tot felul de șmecheri, este o delăsare totală.

Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare

Victoria de la Vaslui, prin care Stefan cel Mare, domnul Moldovei, a zdrobit armatele otomane conduse de Hadâm Suleiman Pașa este un moment al istoriei românilor, de care oficialitățile își amintesc doar în această zi, de 10 ianuarie…

Bătălia de la Vaslui, menționată uneori drept Bătălia de la Podul Înalt, a avut loc în data de 10 ianuarie 1475 lângă orașul Vaslui, între armatele aliate creștine moldo-maghiaro-polone, sub comanda lui Ștefan cel Mare, și oastea otomano-munteană, sub conducerea lui Suleiman Pașa. În decembrie 1473 a avut loc o campanie otomană în Țara Românească și sudul Moldovei. Radu cel Frumos, în fruntea unei armate de 17.000 de turci și 12.000 de munteni, l-a înlăturat pe Laiotă Basarab de pe tronul Țării Românești (23 decembrie), după care a pătruns în Moldova, jefuind și prădând până la Bârlad.

Cu sprijin de la Ștefan, Laiotă a pătruns în martie 1474 în Țara Românească unde, după înlăturarea lui Radu cel Frumos, a reluat scaunul domnesc. În octombrie 1474 Laiotă a trecut de partea otomană, ceea ce a dus la o campanie fără succes a lui Ștefan în Țara Românească.

În 29 septembrie 1474, Ștefan cel Mare, care în urma Bătăliei de la Baia era în relații reci cu regele Ungariei, s-a adresat papei Sixtus al IV-lea, cu scopul ca acesta să organizeze o coaliție creștină antiotomană. Aflând de planurile lui Mahomed, Ștefan cel Mare trece din nou în Țara Românească, unde îl înscăunează pe Laiotă Basarab, Radu cel Frumos pierind în luptele care se dau cu acest prilej. Așteptându-se la o viitoare reacție din partea sultanului, Ștefan ia legătura cu principele polonez și cu Matias Corvin, regele Ungariei pentru ajutor armat.

(…) Armata otomană, care aduna 100.000 de turci și tătari, alături de 17.000 de munteni din Țara Românească (după Cronica moldo-polonă, alte surse indicând un total de 60.000 – 120.000 de oameni), soldați bine pregătiți și înarmați, setoși de sânge și de averi, continuă înaintarea până la hotarele Moldovei. După cum spunea Nicolae Iorga, „în zările albe ale miezului iernii înaintau mulțimile negre, zecile de mii de dușmani, ieniceri, spahii și gloată, ca lupii flămânzi”.

O armată impresionantă, o oaste uriașă pentru a supune Moldova și pe domnul său. Ștefan cel Mare trimite soli la Cazimir – Principele Poloniei și lui Matia Corvinul, regele Ungariei, cu care era în relații proaste, ca urmare a Bătăliei de la Baia, cerându-le să-i vină în ajutor și să intervină pe lîngă alți principi creștini pentru a i se alătura. Aflat în pragul iernii, din tabăra sa de la Vaslui, domnitorul Moldovei trimite o scrisoare Papei, în care arată că a dus tratative cu venețienii și îi cerea ca să-i îndemne pe alți principi ca să se pregătească împotriva Otomanului și puterii înspăimântătoare a acestuia, Totuși nimeni nu a trimis ajutor, nici în bani și nici în oameni, cu excepția a aproximativ 5.000 de secui, 1.800 de unguri (de la Matia Corvinul) și 2.000 poloni (trimiși de Cazimir sub conducerea lui Buciațchii). În Cronica Lituaniană se scrie și de prezența alături de Ștefan a 10.000 de lituanieni, dar este posibil ca cronicarul să-i fi asimilat pe aliații lui Ștefan ca lituanieni, deoarece alți cronicari nu amintesc de ei.

Oastea Moldovei și puținele ajutoare care au sosit au ridicat taberele la Vaslui, alături de domn fiind comasați în jur de 40.000 de luptători moldoveni, la care s-au adăugat cei 8.800 de oameni veniți în ajutor și beneficiind de cca. 20 de tunuri.

Raportul de trupe era mult în favoarea otomanilor, astfel că Ștefan a adoptat o tactică de hărțuire și înfometare iar planurile de luptă a domnitorului foloseau toate avantajele terenului. El a dat poruncă să fie părăsite toate așezările omenești care puteau nimeri în calea dușmanilor, să fie tăinuite proviziile. Ștefan a repezit în calea dușmanului călărime care să supravegheze deplasarea oastei otomane, să o hărțuiască și să nu îngăduie cetelor prădalnice să se desprindă de grosul oștirii ca să meargă după hrană și să jefuiască. Locul ales pentru bătălie se afla în preajma târgului Vaslui, pe valea Bârladului, la vărsarea râului Racova, într-o zonă mlăștinoasă prinsă între păduri, care îngreuna desfășurarea forțelor dușmane și manevrările de armată.

(…)În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceață care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași. Era moină și zăpada începuse să se topească, încât toată lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mii de oameni și cai treceau prin același loc, transforma valea într-o mocirlă prin care se înainta foarte greu. Vremea și terenul au constituit avantaje pentru Ștefan, de care domnitorul a știut să se folosească. Deoarece otomanii nu puteau să-și dea seama ce oaste au în față, Ștefan a așezat de-a curmezișul văii câteva mii de oameni. Aceștia trebuiau să-i oprească pe otomani și să înceapă lupta. Dușmanul era foarte numeros și putea să aducă mereu oameni odihniți în luptă. Ștefan calculase ca în momentul în care oamenii lui aveau să dea semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din marginea pădurii, mai mulți oșteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbițe și surle.

Lucrurile s-au întâmplat așa cum a prevăzut acesta. Când au auzit otomanii trâmbițele și surlele, au crezut că vor fi atacați din partea aceea, asfel ca marea parte s-au îndreptat în acea direcție, găsind aici doar câțiva oșteni. În schimb pe malul stâng al Bârladului se afla grosul oastei lui Ștefan. Când turcii au întors spatele, atacând spre marginea pădurii, au fost izbiți năpraznic de armata moldovenească.

Lupta de la Vaslui, Podul Înalt, a fost o victorie strălucită, care a dus faima domnului în Europa. Papa Sixt al IV-lea, numindu-l principele creștinătății, i-a scris lui Ștefan:„faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, dușmanii noștri, au adus atâta celebritate numelui tău, încât ești în gura tuturor și ești de către toți foarte mult lăudat.”

La 546 de ani de la aceste evenimente, la statuia de la Podu Înalt se va desfășura, ca în fiecare an, o acțiune de comemorare a faptelor de vitejie ale măritului domnitor, începând cu ora 12.00.

Articol original