Angajați din cadrul unor instituții ca Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ sau Banca Națională a României, dar și membrii misiunilor diplomatice și familiile acestora au fost incluși în etapa a doua de vaccinare ca „personal din domenii-cheie, esențiale pentru funcționare societății”, printr-o hotărâre de Guvern aprobată miercuri, în timp ce lucrătorii din restaurante și hoteluri au fost lăsați pentru etapa a treia. Cum văd reprezentanții industriei ospitalității această prioritizare?
„Simțim o oarecare marginalizare și nu înțelegem cum este posibil ca industria care era considerată responsabilă de extinderea pandemiei anul trecut, anul acesta nu mai este considerată la fel de importantă în contextul pandemic, ca să intre în valul 2 de vaccinare, măcar pentru angajații noștri din prima linie”, spune pentru Libertatea Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR).
Crede ar trebui vaccinați prioritar angajații care intră în contact cu multe persoane.
„Aici vorbim cu siguranță și de recepționeri sau ospătari din industria ospitalității poate mai degrabă decât de un șofer de transport de marfă din industria energetică sau de un bibliotecar dintr-o școală”, consideră președintele FIHR.
<strong>Circa 70% din veniturile industriei ospitalității au fost pierdute de la un an la altul, iar aproximativ 40% dintre angajați și-au pierdut locurile de muncă, estimează Ile.</strong>
Aproximativ 9.000 de locuri de muncă în sectorul HoReCa s-au pierdut anul trecut din cauza restricțiilor cauzate de pandemia de COVID, scrie ZF într-o analiză.
„Ne uităm cu surprindere că au fost aprobate domenii noi”
Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), spune că industria a făcut solicitări către Ministerul Sănătății ca angajații din HoReCa să fie vaccinați în etapa a doua.
„Din păcate, ni s-a spus că nu suntem un domeniu esențial”, precizează pentru Libertatea Mischie. „Asta era înainte să se adopte Hotărârea de azi. Astăzi ne uităm și noi cu surprindere că au fost aprobate domenii noi”.
Ca și Ile, Mischie crede că industria ospitalității e tratată cu dublă măsură.
Suntem dezamăgiți că HoReCa nu poate fi tratată cu aceeași privire exigentă decât atunci când este mai puțin bine, dar nu când ar trebui reparat ce s-a stricat.
Daniel Mischie:HoReCa a pierdut mulți angajați în perioada asta, explică Mischie. „Unii s-au îndreptat spre alte domenii. O altă parte a plecat spre țările în care au fost deschise restaurantele vara și toamna trecută. Odată cu redeschiderea, aceasta va fi cea mai grea rană pe care pandemia a lăsat-o peste această industrie”.
„Și cu vaccinare, și fără, noi ne bazăm pe primăvară”
Andrei Șoșa, patronul localurilor Energiea și Expirat, spune că nu a mai urmărit știrile, pentru că informațiile sunt confuze și contradictorii de multe ori.
„Atât timp cât nu am reușit să îmi programez la vaccinare nici părinții, nici socrii... Hai să mai așteptăm”, e de părere acesta.
Mai e puțin până la liman. Și cu vaccinare, și fără, noi ne bazăm pe primăvară. Vine primăvara, ne deschidem terasele, asta e. Ce a fost mai greu a trecut, mai e o lună și un pic.
Andrei Șoșa, patron de localuri în București:Nu au dat oameni afară, dar în jur de 20-30% dintre angajați au plecat, reprofilându-se.
Povestește că au reușit să supraviețuiască în perioada asta fiind foarte stricți cu măsurile de protecție, fără să facă artificii, „cu terasă cu plastice”.
„Am pus încălzitoare în aer liber și asta e. De-aia sunt optimist. Din martie, când o să avem temperaturi plăcute, chiar nu o să mai fie o problemă”, completează patronul de la Energiea.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.