Slider

Ivan Patzaichin se retrage din grupul consultativ propus de USR-PLUS pentru stabilirea conducerii Rezervației „Delta Dunării”

0

Patzaichin s-a declarat surprins de violenţa atacurilor la adresa sa pe acest subiect și a anunțat, într-o postare pe Facebook, că se retrage din grupul consultativ, informează News.ro.

„Cred foarte tare în ideea de a decide transparent, printr-un proces de consultare, cine să fie guvernatorul Deltei Dunării. Tocmai de aceea am acceptat să fiu parte din acest proces, însă am fost surprins de violenţa atacurilor la adresa mea pe acest subiect”, a scris Patzaichin, pe contul său de Facebook.

„Sunt mulţi oameni de calitate în Tulcea, şi sunt convins că vor găsi posibilitatea de a colabora şi fără mine. Aşa că mă voi retrage din această activitate. Eu n-am avut niciodată alte interese decât de a contribui la dezvoltarea Deltei şi la bunăstarea oamenilor săi”, a mai spus acesta.

Ce mandat va avea viitorul guvernator

Vineri, Alianța USR-PLUS a propus un proces transparent şi consultativ pentru stabilirea conducerii executive a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), responsabilitate care a revenit Alianţei după negocierile cu partenerii de coaliţie.

Pentru a începe procesul de recrutare, cei doi copreşedinţi ai Alianţei i-au adresat o invitaţie lui Ivan Patzaichin să formeze un grup consultativ reprezentativ pentru Delta Dunării din care să facă parte asociaţii şi actori relevanţi şi cu interese diverse. Acest grup consultativ avea rolul de a stabili mandatul viitorului guvernator, profilul ideal şi elementele de competenţă necesare pentru a demara proiecte în sprijinul comunităţii, arată un comunicat de presă al USR-PLUS.

Alianța consideră că viitorul guvernator al Deltei Dunării şi echipa sa trebuie să regândească rolul rezervației, prin armonizarea obiectivelor economice, de mediu şi patrimoniul natural şi cultural şi cu sprijinul şi implicarea în decizii a comunităţii locale şi asociaţiilor civice, mai arată sursa citată.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo