Slider

Kim Jong Un califică SUA drept ''cel mai mare duşman'' al Coreei de Nord

0
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a afirmat că SUA sunt "cel mai mare duşman" al ţării sale, declaraţie provocatoare la adresa primei puteri mondiale înainte de începutul mandatului de preşedinte al lui Joe Biden, informează AFP şi dpa. Kim Jong Un a dat de asemenea asigurări că ţara sa se va dota cu un submarin nuclear, potrivit agenţiei oficiale KCNA, recepţionate la Seul. Phenianul "trebuie să se concentreze şi să se dezvolte pentru a contracara SUA, cel mai mare obstacol în calea revoluţiei noastre şi cel mai mare duşman al nostru", a declarat Kim Jong Un în timpul celui de-al 8-lea congres al partidului puterii. Declaraţia lui intervine cu mai puţin de două săptămâni înainte ca Joe Biden să preia preşedinţia SUA şi în condiţiile în care relaţiile dintre Kim şi preşedintele în exerciţiu Donald Trump au fost tumultoase. După ce au făcut schimb de insulte şi ameninţări cu război nuclear, Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump au demarat o extraordinară apropiere, marcată de întrevederi atât istorice, cât şi simbolice. Însă niciun progres nu a fost înregistrat în spinosul dosar privind programele nuclear şi balistic al Phenianului, iar negocierile de află într-un punct mort după eşecul răsunător al celui de-al doilea summit dintre cei doi, la sfârşitul lui februarie 2019, la Hanoi. Unul dintre motivele acestui impas a fost lipsa de consens asupra concesiilor pe care Coreea de Nord ar fi trebuit să le facă în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale împotriva ei. Însă Trump nu a inspirat niciodată Coreei de Nord furia pe care ea o manifestă faţă de Joe Biden, un "câine turbat" ce ar trebui "omorât în bătaie". La rândul său, preşedintele ales Biden l-a calificat pe Kim Jong Un drept "golan". "Indiferent cine ar fi la putere (în SUA), adevărata natură a politicii sale împotriva Coreei de Nord nu se va schimba niciodată", a declarat Kim Jong Un, fără a-l numi pe Joe Biden, potrivit KCNA. Destule cuvinte ce vor fi percepute drept o provocare la adresa noii administraţii americane. În timpul preşedinţiei lui Biden, SUA ar urma să revină la o abordare mult mai clasică faţă de Phenian, insistând asupra faptului că va fi nevoie de progrese importante la nivel de grupuri de lucru înainte de a stabili o nouă întrevedere între liderii de stat.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Adrian Dãdârlat) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo