NEGOCIERI… Conform unor surse politice, PNL nu are șanse de a prinde un mandat de prefect la Vaslui, astfel că bătălia politică se duce între maghiarii de la UDMR și organizația condusă de deputatul Botez, USR-PLUS. Aceleași surse susțin că, luni seara, UDMR ar fi renunțat la pretențiile de a pune prefect, așa că USR ar avea prima șansă pentru a numi prefectul.
Se pare că, în aceste condiții, vasluianul Alin Silitră ar putea fi numit prefect al județului Vaslui, în locul lui Mircea Gologan. O funcție importantă, pe care useriștii o urmăresc de ceva vreme, mai ales că prefectul are toate pârghiile administrative în mână.
Gologan ar rămâne, conform surselor noastre, doar subprefect, în timp ce UDMR ar trebui să susțină, probabil, o persoană pentru cel de-al doilea post de subprefect. Cât privește posibilul viitor prefect de Vaslui, pe pagina de internet a organizației județene USR-PLUS am găsit scris că „Alin Silitră este vicepreședinte USR Vaslui-filiala județeană și vicepreședinte USR Vaslui-filiala locală. Experiența sa este sinonimă cu administrarea actului de justiție, acesta fiind executor judecătoresc în municipiul Vaslui. Consideră că Justiția este puterea care trebuie să răspundă nevoilor societății printr-un act echilibrat și drept, dorind să aibă o contribuție concretă în acest domeniu”.
Să mai spunem că Silitră a candidat la alegerile locale pentru funcția de primar al municipiului Vaslui, însă nu a putut să-l învingă pe Vasile Pavăl.
La nivel național, lucrurile sunt extrem de agitate. Împărțirea pe județe a prefecților a dus la blocarea negocierilor între partidele aflate la guvernare, toate țintind să pună mâna pe unitățile administrative dezvoltate. Vasluiul, atenție!, este un județ sărac și mai toate partidele fug de postul de prefect.
Negocierile purtate marți după-amiază de liderii partidelor aflate la guvernare s-au oprit după ce formațiunile nu s-au înțeles în ceea ce privește modul cum urmează să fie repartizați prefecții, în funcție de numărul stabilit anterior și de preferințele pentru județe. Toate formațiunile aspiră la prefecți în județe dezvoltate, Bucureștiul, Clujul, Iașiul, Sibiul, Timiș și Constanța fiind revendicate atât de PNL, cât și de USR-PLUS, în timp ce și UDMR ar vrea să aibă în teritoriu reprezentanți în cel puțin un județ puternic dezvoltat, cum e Bihorul.
Din cei 42 de prefecți ai unităților administrative, adică 41 de județe și Bucureștiul, PNL are alocate 23 de posturi, celor de la USR-PLUS le revin 14 prefecți, iar UDMR-ului, 5 prefecți.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.