Oamenii de ştiinţă de la un centru de cercetare universitar din Turcia susţin că au dezvoltat un test ultra-rapid pentru depistarea coronavirusului.
Potrivit experţilor turci, testul COVID-19 are o precizie de 99%, iar pentru realizarea acestuia nu e necesară recoltarea de probe nazale. În plus, rezultatele sunt gata în decurs de cel mult 20 de secunde, scrie Euro News.
Kit-ul de testare Diagnovir, dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Bilkent, foloseşte nanotehnologia pentru a detecta prezenţa virusului SARS-CoV-2 în organismul pacienţilor.
Cum funcţionează testul ultra-rapid pentru depistarea coronavirusului Prin tamponare, din cavitatea bucală a pacientului este extrasă o probă. Aceasta este amestecată ulterior cu o soluţie şi adăugată pe zona de detectare a agentului patogen.
„Acesta identifică prezenţa agenţilor patogeni cu o precizie ridicată prin transmiterea unui semnal fluorescent”, explică Ali Aytac Seyman, specialist de la Centrul Naţional de Cercetare în Nanotehnologie (UNAM).
El a subliniat că, spre deosebire de testul PCR utilizat pe scară largă, care depistează materialul genetic specific dintr-o probă, Diagnovir „se concentrează asupra prezenţei sau absenţei virusului folosind metode optice avansate.”
Astfel, testul COVID-19 poate oferi un rezultat pozitiv în decurs de 5-10 secunde, dar întregul proces ar dura până la 20 de secunde dacă rezultatul este negativ.
Cercetătorii îşi propun acum să obţină aprobarea autorităţilor turce pentru a începe producerea în masă a kit-urilor în următoarele două luni. Ei speră că vor înlocui în cele din urmă testele PCR.
Articolul S-a descoperit un test ultra-rapid pentru depistarea coronavirusului apare prima dată în RoVestea.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.