Slider

SUA: Nancy Pelosi va lansa mai multe acţiuni pentru a obţine plecarea lui Trump

0
Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite va trebui să se pronunţe luni sau marţi asupra unei rezoluţii solicitând-i vicepreşedintelui Mike Pence să îl demită pe Donald Trump din funcţia sa, notează AFP şi Reuters. În timp ce apelurile republicane la demisia lui Donald Trump se înmulţesc, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, s-a declarat, duminică, pregătită să lanseze în următoarele zile mai multe acţiuni rapide pentru a obţine plecarea preşedintelui în exerciţiu, printre care a doua procedură de destituire, ca urmare a violenţelor de la Capitoliu. Într-o scrisoare adresată parlamentarilor, ea a explicat că un vot va fi organizat luni sau marţi privind o rezoluţie cerându-i lui Mike Pence să invoce cel de-al 25-lea amendament al Constituţiei Statelor Unite, care permite revocarea unui preşedinte considerat inapt să îşi îndeplinească atribuţiile. "Ulterior, legislaţia asupra procedurii de destituire va fi adusă în faţa Camerei", a scris Nancy Pelosi. Peste 200 de membri ai Camerei Reprezentanţilor , aproape jumătate din totalul de 435, susţineau duminică seară proiectul de destituire. Donald Trump a mai fost vizat de o procedură de destituire, lansată de democraţi în decembrie 2019, în legătură cu presiunile exercitate asupra Ucrainei pentru a deschide o anchetă referitoare la Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, şi a celui considerat ca posibilul său mare rival la alegerile prezidenţiale. Trump a fost achitat în februarie de Senat, unde aliaţii săi republicani erau majoritari la acea dată. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo