CONDIȚII… Municipiul Bârlad este din nou în atenția autorităților județene, privind cazurile de îmbolnăviri cu Covid 19. Potrivit datelor centralizate ieri la DSP și discutate în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, de vineri noaptea se iau măsuri excepționale pentru Bârlad și alte șapte comune.
Iată decizia CJSU Vaslui, luată ieri după-amiază, decizie din care mai fac parte și comune ca Stănilești, Bogdana sau Perieni:
„Pentru localitățile din județul Vaslui, prevăzute în anexa nr. 2 a hotărârii, în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 1,5‰ de locuitori și mai mică sau egală cu 3‰ de locuitori, începând cu data de 6 februarie 2021, ora 00.00 și până la data de 19 februarie 2021, ora 24.00, se instituie următoarele măsuri:
1. activitățile instituțiilor muzeale, ale bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, ale instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, conform art. 1 pct. 6 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 3/2021.
2. în condițiile pct. 1 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, conform art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 3/2021.
3. organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in și organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise, conform art. 1 pct. 8 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 3/2021.
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, conform art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 3/2021.
5. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, conform art. 6 pct. 3 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 3/2021.
6. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, conform art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr.3/2021.
7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, conform art. 10 pct. 2 din Anexa nr. 3
la Hotărârea de Guvern nr. 3/2021″. LISTA
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.