”Nu te mai suport” e ceea ce a auzit o fetiță de 9 ani din județul Prahova de la mama ei, după ziua de deschidere a școlii, de acum un an. Copila a fost pedepsită cu brutalitate de mamă, care era nemulțumită de felul în care eleva a scris la școală. Femeia de 34 de ani, din județul Prahova, a fost condamnată la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru violențe în familie și lipsire de libertate în mod ilegal. Procurorii au făcut apel.
Maria* este elevă în clasa a III-a și locuia, în toamna anului trecut, cu mama ei, părinții fiind despărțiți. A doua zi după deschiderea noului an școlar, pe 15 septembrie, s-a întors de la școală cu un calificativ insuficient la comunicare. Greșise la scriere. Nemulțumită de rezultatele fetei, mama a decis „să îi dea o lecție”.
A lăsat-o legată și a mers să se uite la televizor
A legat copila în vârstă de 9 ani cu o sfoară de ambele mâini și a atârnat-o de streașina casei. I-a spus că o va ține așa până seara, fără să-i dea apă sau mâncare. Ulterior, mama a intrat în casă, unde a consumat alcool, dar după câteva minute, a ieșit în curte și a căutat o nuia, cu care a început să o lovească pe fetița legată de streașină.
„În acest timp, persoana vătămată țipa și îi cerea să nu o mai lovească, deoarece nu va mai greși, inculpata i-a spus să tacă și a mers în locuință, unde s-a uitat la televizor, lăsând minora legată”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești în actul de sesizare a instanței.
Strigătele copilei au fost auzite de o vecină, care însă nu a intervenit. Aceasta a relatat anchetatorilor că a observat fetița când se întorcea de la școală și, la scurt timp, a auzit-o pe mamă în timp ce îi adresa injurii și cuvinte jignitoare fiicei și o amenința că o va ține legată până la ora 21, nemâncată, iar apoi îi va da drumul să plece la locuința tatălui său din satul vecin.
S-a eliberat cu dinții
După jumătate de oră, copila a reușit să se elibereze trăgând cu dinții de sfoară. A fugit la o localnică și i-a povestit cele întâmplate. Femeia a mers cu copila la poarta mamei, însă mama a cerut fetiței să plece la tatăl ei pentru că „nu o mai suportă”.
La domiciliu a ajuns și mătușa fetiței, care a încercat să afle ce s-a întâmplat. A întrebat-o pe mamă dacă a legat fata, iar aceasta i-a răspuns că „așa merită, pentru că nu știe să scrie la școală”.
Trimisă în judecată pentru violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal, femeia de 34 de ani și-a recunoscut faptele. A motivat că a recurs la pedepsirea fetiței pentru că era prea nervoasă.
Judecată prin procedura simplificată, a acordului de recunoaștere, mama a fost condamnată de Judecătoria Ploiești la 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare, instanța impunându-i să respecte un program de supraveghere timp de 4 ani.
Instanța a spus că pedeapsa este atât o măsură de constrângere, cât și un mijloc de reeducare a condamnatei, scopul fiind acela al prevenirii de noi infracțiuni.
Instanța nu poate face abstracție de nivelul de școlarizare scăzut al inculpatei, precum și de nivelul de trai și de educație precară al acesteia, care, deși nu reprezintă o scuză pentru faptele săvârșite, constituie circumstanțe care duc la direcționarea instanței în aplicarea pedepsei înspre funcția educativă a acesteia și nu atât de mult spre funcția represivă.
Motivarea hotărârii de condamnare, Judecătoria Ploiești:Femeia de 34 de ani a fost obligată să efectueze 120 de zile de muncă în folosul comunității sau la școala din sat, acolo unde învață și fiica sa.
După episodul violent, copila a fost încredințată spre creștere tatălui. Acesta nu a avut pretenții de la mama copilei.
În schimb, procurorii au solicitat judecătorilor să o oblige să achite 3.000 de lei daune morale fetiței, care a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru leziunile suferite.
Pedeapsa aplicată de Judecătoria Ploiești i-a nemulțumit pe procurori, care au declarat apel. O decizie definitivă va fi pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, după judecarea căii de atac.
*Numele victimei a fost schimbat, pentru a-i proteja identitatea reală.
Foto ilustrativă: Shutterstock
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.