Slider

Coronavirus: Ecuadorul a depăşit pragul de 15.000 de morţi

0
Ecuadorul, mică ţară andină şi una dintre cele mai afectate din America Latină de pandemie, a depăşit pragul de 15.000 de morţi din cauza COVID-19, a anunţat sâmbătă guvernul de la Quito, notează AFP. Ultimul bilanţ oficial a informat despre 15.004 decese, 86 la 100.000 de locuitori, şi 257.115 cazuri înregistrate până în prezent, 1.477 la 100.000 de persoane. Primul caz a fost detectat pe 29 februarie la Guayaquil (sud-vest), capitala economică a acestei ţări cu 17,4 milioane de locuitori, care a fost la acea dată epicentrul pandemiei în regiune. Spitalele din acest port la Oceanul Pacific au fost depăşite rapid de situaţie, cadavrele adunându-se în case şi înşirându-se pe străzi în perioada de vârf a pandemiei între aprilie şi mai. Ecuadorul şi-a lansat campania de vaccinare în urmă cu două săptămâni, cu un prim lot de 8.000 de doze ale alianţei farmaceutice Pfizer/BioNTech, destinate personalului medical şi căminelor de bătrâni.     Foto: (c) Santiago Arcos/REUTERS Restricţiile de deplasare au foste relaxate, în pofida unei creşteri a numărului de cazuri după sărbătorile şi vacanţele de sfârşit de an, iar alegerile generale prevăzute duminică au fost menţinute pentru a desemna un nou preşedinte şi pe cei 137 de deputaţi ai parlamentului monocameral. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo