Slider
Coronavirus/SUA: O treime din armata americană nu vrea să se vaccineze
Oficiali din cadrul Departamentului american al Apărării au declarat miercuri că aproximativ o treime din membrii forţelor armate refuză să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, în pofida ratei ridicate de contaminare şi a participării lor la campania de vaccinare a populaţiei, informează joi AFP. Generalul-maior Jeff Taliaferro a informat despre acest procentaj ridicat de refuzuri într-o audiere în cadrul Congresului american, în contextul în care Pentagonul continuă să considere vaccinurile anti-COVID-19 ca fiind opţionale pentru trupele sale. "Rata de acceptare se situează la aproximativ două treimi", a afirmat Taliaferro, care a insistat că această cifră se bazează pe "date foarte timpurii". Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că nu există date detaliate pentru întreaga armată în ceea ce priveşte vaccinarea, dar a afirmat că până acum au fost administrate 916.500 de doze. Nivelul refuzului este aproximativ similar cu cel prezent la nivelul populaţiei, a adăugat Kirby. Pentagonul impune obligativitatea majorităţii vaccinurilor standard pentru militari, dar vaccinurile autorizate în prezent împotriva COVID-19 în Statele Unite au fost autorizate numai pe baza unei proceduri de urgenţă a Agenţiei pentru Medicamente. Prin urmare, a precizat Kirby, vaccinarea anti-Covid-19 nu poate fi impusă militarilor. "Există o limită reală, legal, (...) în a face obligatorie (vaccinarea) militarilor şi a familiilor acestora", a argumentat el. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: www.politico.com Articol original
0
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Comments
blogger
TIKTOK
TikTok, 3
MUST READ
google, startup, Memes
BITCOIN
Bitcoin, 2
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
SPORTS
CRICKET
LABELS
societate
(13913)
tehnologie
(13823)
politica
(7278)
divertisment
(7002)
afaceri
(5953)
sport
(3200)
interne
(2951)
internationale
(2724)
finante
(2392)
medicina
(2374)
Ştiri
(1597)
economie
(1159)
educatie
(1069)
stiinta
(1036)
Știri România
(962)
justitie
(849)
Local
(625)
Știri Externe
(540)
actualitate
(493)
social
(480)
Mondene
(419)
covid-19
(356)
stiri
(333)
Business
(326)
D:News
(279)
Politic
(170)
Dâmboviţa
(145)
Istorie
(136)
featured
(120)
Judiciar
(95)
coronavirus
(79)
stiri Austria
(70)
eveniment
(69)
Politică
(66)
Cultura
(62)
Vaccin
(62)
pandemie
(61)
Lumea digitala
(60)
Sănătate
(59)
Romania
(54)
Național
(49)
PSD
(48)
Vaslui
(48)
ACTUALITATE.ORG
(46)
Publicitate
(46)
SUA
(46)
Sanatate
(46)
ȘTIRI
(43)
Educație
(42)
religie
(42)
AUSTRIA
(41)
Administrație
(39)
Fotbal Intern
(39)
TUTORIAL
(37)
PNL
(34)
studiu
(34)
Natura
(33)
Trending
(33)
vaccin covid-19
(33)
vaccinare
(33)
Liga 1
(32)
VIDEO
(31)
Bârlad
(30)
locuri de muncă
(29)
stiri Viena
(29)
China
(28)
PRIM PLAN
(28)
cercetatori
(28)
ADMINISTRAŢIE
(27)
Vedete si Evenimente
(27)
accident
(27)
alegeri locale
(27)
Rusia
(26)
ACUM
(25)
Agricultura
(25)
Ultima oră
(25)
Coronavirus în UK
(24)
google
(24)
CJ Vaslui
(23)
Showbiz intern
(23)
Stiri interne
(23)
copii
(23)
facebook
(23)
Știri din UK
(23)
Diverse
(22)
Galerie foto
(22)
ROMÂNIA
(22)
Temperaturi
(22)
Producatori
(21)
Români in UK
(21)
Târgovişte
(21)
Vremea
(21)
deces
(21)
meteo
(21)
online
(21)
Constructii
(20)
Emisiuni TV
(20)
Germania
(20)
Nelu Tătaru
(20)
News
(20)
SARS-CoV-2
(20)
Cultură
(19)
IPJ Vaslui
(19)
Vedete
(19)
covid
(19)
incendiu
(19)
Bani și Afaceri
(18)
argeş
(18)
cultură - știință
(18)
observator
(18)
pfizer
(18)
virus
(18)
Actual
(17)
Argeș
(17)
Companii
(17)
Dumitru Buzatu
(17)
Exclusiv
(17)
Retail
(17)
COMUNITATE
(16)
DIASPORA
(16)
Justiție
(16)
Opinii
(16)
Presedinte
(16)
elevi
(16)
film
(16)
© all rights reserved
made with by templateszoo
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.