Slider

Hello Holidays: Vacanțele românilor în pandemie, de la redescoperirea României la destinații exotice. Cele mai multe călătorii externe au fost realizate în Grecia și Turcia

0

Românii au descoperit în țara lor, în anul pandemic 2020, zone de vacanță despre care nici nu știau că există. Au vizitat Ciungetu Malaia din județul Vâlcea, Colibița din județul Bistrița Năsăud, plaja Cochilia din Tuzla ori barajul de la Stânca Costești, dar și Grecia, Turcia – principalele destinații externe ale anului trecut -, arată un studiu care analizează percepția românilor față de călătorii în anul pandemic 2020, realizat de agenția organizatoare Hello Holidays în luna ianuarie.

Muntele, dar și litoralul, au atras cei mai mulți dintre turiștii care și-au petrecut vacanța în România. Au călătorit cu familia, au optat în special pentru spații de cazare cu interacțiune redusă cu alți turiști și au plătit sub 500 de euro/persoană.

Jumătate dintre călătoriile externe au fost realizate în Grecia și Turcia, însă 8% au zburat spre zone mai îndepărtate precum Bali, Zanzibar, Maldive, Cuba, Mexic.

“Dorința de relaxare după starea de urgență, dorința de normalitate într-un an pandemic au fost la cote ridicate în 2020. În timp ce unii au redescoperit România, și ne aducem aminte de avalanșa de postări în social media cu peisaje neștiute de la noi, când s-au deschis granițele, cei mai mulți au plecat în vacanță în Grecia. În august au început călătoriile în Turcia și până la finalul anului au avut la dispoziție cele mai multe variante de vacanțe acolo, de la sejur la mare la circuite ori city-break-uri”, declară Cosmin Vasile, manager Rezervări Circuite la Hello Holidays

Unde au călătorit în 2020

  • 795 de persoane au avut 2.075 de vacanțe în 2020
  • 43% au avut o vacanță în România, 57% au mers în vacanță în străinătate
  • Pentru 80% dintre turiștii de România și 43% dintre cei care au călătorit în străinătate, vacanța din 2020 a costat sub 500 de euro/persoană
  • Cel mai tânăr turist are 18 ani (2 persoane), cel mai în vârstă, 82 de ani (2 persoane)

La studiu au participat 1.840 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 82 de ani, majoritatea femei (77%). 45 de persoane au declarat că nu au avut nicio vacanță anul trecut, în timp ce 1.795 au avut aproape 2.100, 15% dintre acestea având chiar două. 43% dintre ei au fost în vacanță în România, restul, în străinătate. 68% au călătorit cu familia, un sfert, cu prietenii.

774 de persoane – turiști în România în 2020 au avut 865 de vacanțe, cele mai multe la munte (30%) și la mare (29,3%), dar și în orașe (14%), zonele balneo (9%), Delta Dunării (9%), Maramureș (4,7%) și Bucovina (1,6%).

“În anul pandemiei, au fost în vacanță la Ciungetu Malaia din județul Vâlcea, Colibița din județul Bistrița Năsăud, Trei Ape și Văliug din județul Caraș Severin, Lepșa județul Vrancea, Gura Teghii din județul Buzău, plaja Cochilia din Tuzla, barajul de la Stânca Costești, Lacul Scropoasa din Munții Bucegi. Sau la Cazanele Dunării, care au atras 2% din numărul turiștilor de România anul trecut, evidențiază studiul, o zonă inclusă și în programele noastre pentru vacanțe interne de mai mult timp”, arată Cosmin Vasile

80% dintre ei au cheltuit cel mult 500 de euro pentru vacanță, au călătorit cu mașina personală (88%) și au locuit, jumătate dintre ei, în vile, cabane, pensiuni ori apartamente închiriate. O treime, în hoteluri de trei stele.

Top cinci destinații externe în 2020 e dat de Grecia, Turcia, Bulgaria, Egipt și Spania, cu peste 71% din totalul călătoriilor. 1.021 de turiști au avut 1.210 vacanțe în străinătate, pentru care au călătorit cu avionul (45%), mașina personală (33%) și autocarul (22%). Hotelurile de patru (31%) și trei stele (24%) au fost majoritare în alegerea lor, pentru hoteluri de cinci stele optând 16% dintre ei, restul, pentru apartamente/studiouri și vile. Pentru cei mai mulți dintre ei, 43%, vacanța a costat sub 500 de euro de persoană, o treime a plătit până în 1.000 de euro și numai 3% peste 2.000 de euro/persoană, în destinații exotice ori circuite prin mai multe țări.

Unde vor să călătorească în în 2021

  • 757 dintre participanții la sondaj au declarat că vor să aibă, în total, aproape 2.000 de călătorii în 2021
  • 38 nu s-au hotărât unde vor merge în vacanță

Destinațiile externe vizate pentru 2021 sunt Grecia (35%), Turcia (34%), dar și Spania (4,3%), Italia (3,1%), Bulgaria (3%), Dubai (2,7%), Maldive (2,2%), Portugalia (2%), Egipt (1,4%), Franța (1,2%), la care se adaugă, într-un număr mai mic, Zanzibar, Bali, Croația, Cipru, Mexic, Malta, Statele Unite, Thailanda, Rusia, Austria – în total 1.835 de călătorii.

În România, pentru care au fost declarate 160 de călătorii, cele mai multe opțiuni sunt pentru litoral (50%), munte (13%), stațiunile balneo (13%), Delta Dunării (7%). Restul spun că vor să aibă o vacanță oriunde, în România.

“Grecia, Turcia, dar și Dubai, Egipt, România sunt, de altfel, și cele mai rezervate destinații din portofoliul Hello Holidays, în 2021, fie pentru sejur, fie pentru circuit. Cele mai multe rezercări au fost făcute în Early Booking și în campaniile pe care le realizăm periodic. Campania din luna februarie pune accent pe termene de plată mai accesibile: avans de 10%, o tranșă de până la 20% pînă la sfârșitul lunii martie și restul cu o lună înainte de plecare. Cel mai important este că returnăm integral avansul dacă autoritățile impun restricții de călătorie care îngreunează sau fac imposibilă executarea pachetului de servicii de călătorie, mai precis, dacă țara de destinație se află pe lista galbenă la momentul plecării, dacă sunt impuse măsuri de carantinare la sosirea în țara de destinație, dacă orașul de domiciliu al turistului se află în carantină la data plecării”, precizează Denisa Oprea, director de marketing Hello Holidays,

Citeste continuarea Hello Holidays: Vacanțele românilor în pandemie, de la redescoperirea României la destinații exotice. Cele mai multe călătorii externe au fost realizate în Grecia și Turcia

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo