Slider

MApN: Aeronavă MiG-21 LanceR, implicată într-un incident fără urmări grave; echipajul nu a fost rănit

0
O aeronavă MiG-21 LanceR dublă comandă, din dotarea Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, a fost implicată marţi, la finalizarea unui zbor de instrucţie, într-un incident fără urmări grave, generat de funcţionarea defectuoasă a trenului de aterizare, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Potrivit sursei citate, în urma incidentului, petrecut în jurul orei 18,30, membrii echipajului nu au fost răniţi, iar aeronava nu a înregistrat avarii majore. Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene a dispus constituirea unei comisii care să cerceteze cauzele producerii incidentului. MApN precizează că, în conformitate cu procedurile aviatice, a fost dispusă oprirea de la zbor a aeronavelor de acest tip, cu excepţia celor care execută serviciul de luptă Poliţie Aeriană, până la clarificarea circumstanţelor care au determinat producerea acestui incident de zbor. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo