Slider

Ne mândrim cu astfel de viceprimari! La Bogdănița, vicele strânge gunoaiele de pe imaș!

0

BRAVO, DOMNULE VICE!… În mediul public au apărut, ieri, o serie de imagini în care un reprezentant al administrației publice locale, în speță viceprimarul comunei Bogdănița, strânge gunoaie de pe marginea drumurilor și le așează într-o mașină, pentru a fi transportate într-un loc specializat.

Mai mulți cetățeni din Bogdănița, printre care și Anca Ursu, o persoană activă din comunitatea locală, ne-au sesizat gestul viceprimarului.

„Exemplu de viceprimar

Da, e viceprimarul din COMUNA BOGDĂNIȚA

L-am întâlnit pe traseu, colectând gunoiul alături de cei de la ajutor social, dar și de voluntari. Cu mașina personală, a dus gunoiul selectat la Centrul de colectare, pentru a fi preluat de mașina mare. Doar de la Coroiesti la Rădăești erau 15 saci. Urma să meargă la Tunsești, pentru a lua sacii strânși și m-am oferit voluntar să ajut și să fac câteva fotografii. Oamenii terminaseră orele și am mai găsit doar câțiva pe teren.

Din spusele cetățenilor, a fost mare activitate de dimineață. Am luat și din Cârțibași saci, urmând ca data viitoare să se organizeze o ieșire Între Cârțibași și Tunsești. De multe ori acolo mă opream cu săculețul să strâng, dar lângă un podeț am lăsat special gunoiul ce e acolo de 3 ani. Probabil și de mai mult timp…

Am văzut oameni în Tunsești ce au ieșit în poartă să ne spună că au adunat și ei din fața curții. Am fost informați că ar fi gunoi lăsat pe lângă drumul de la Bogdana. Am fost să vedem despre ce este vorba. Clar e cineva ce Își permite mâncare de restaurant, băuturi scumpe. Cineva cu copii și care a făcut un proiect de gaz. Am găsit un bon și un număr de telefon. Avem o idee și urmează să cercetăm. Am mai văzut mentalități precum „Arunc, că strânge ajutorul social”, apoi se plâng că nu se face nimic în comună. Azi s-au strâns peste 100 de saci. E doar începutul…

Un mic detaliu iar m-a Încântat, și anume că fântâna din Cârțibași a fost reparată. Mai rămâne tractorul stricat din stradă ce stă acolo de câțiva ani. Am Înțeles că și acesta va fi mutat. Acum indicatorul din Bogdănița se vede, iar schinii din centru au fost Îndepărtați.

Sunt multe de făcut, dar clar este că se vede un suflu nou plin cu inițiative. Din partea mea va fi toată susținerea.

Felicitari domnului primar, și DA, cetătenii au un mare rol pentru al sustine pe un așa primar, aplicati amenzi, domnule primar, să le intre în cap să țină curățenie, bravo”, este mesajul doamnei Ursu.

Daniel Tănăsuc

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo