Slider

Prognoza meteo pentru luna februarie. Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei

0

Până la jumătatea lunii februarie temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale, apoi devin obișnuite pentru această perioadă a anului, potrivit prognozei pentru următoarele patru săptămâni, realizată de Administrația Națională de Meteorologie.

1 – 8 februarie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele intracarpatice. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în jumătatea sudică a țării, dar mai ales în sud-vest și la munte, dar și local excedentar în nordul extrem al țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

8-15 februarie

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatcie, dar mai ales în zonele montane, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

15 – 22 februrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general excedentar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, potrivit Mediafax.

22 februarie – 1 martie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Articolul Prognoza meteo pentru luna februarie. Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo