CURSURI… Direcția pentru Agricultură Județeană Vaslui organizează cursuri de formare profesională pentru meserii precum lucrător în cultura plantelor, lucrător în creșterea animalelor, apicultor, legumicultor, pomicultor și tractorist, specializări cerute în sectorul agricol. .
Ȋntrucât tematica abordată în cadrul cursurilor a vizat atât instruirea teoretică cât și cea practică (desfașurată în fermele vegetale, pomicole și zootehnice, de pe raza județului Vaslui), la finalizarea cursurilor absolvenții au obținut un Certificat de calificare profesională, necesar pentru ȋntocmirea Proiectelor de accesare a fondurilor europene – prin măsurile de susținere financiară din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, dar și util ȋn desfășurarea activităților ȋn domeniul ales.
„Numai în anul 2020, un număr de 119 cursanți au absolvit cursurile de calificare a producătorilor agricoli, astfel: Apicultor – 43 absolvenți, Legumicultor – 12, Tractorist – 26, Lucrător în cultura plantelor – 22, Lucrător în creșterea animalelor – 16, iar pentru cursurile de instruire aferente PNDR 2014-2020 au participat un număr de 10 beneficiari, respectiv pentru Măsura 10 – Agro-mediu și clima (3), Măsura 11- Agricultura ecologică (4) și Submăsura 6.1 (3).
De asemenea, pȃnă la această dată, la sediul Direcției pentru Agricultură Județene Vaslui, prin Compartimentul de formare profesională, promovare și elaborare proiecte, au absolvit un număr de 43 solicitanți, după cum urmează: 13 persoane pentru cursul Lucrător în cultura plantelor, 7 pentru cursul Lucrător în creșterea animalelor și 13 pentru cursul Apicultor”, spune directorul DAJ Vaslui, Gigel Crudu. Ȋn ceea ce privește înscrierea la Cursurile de formare profesională (nivelul II – 360 ore), acestea au un cost de 400 lei/curs, se desfășoară pe o perioadă de 3 luni – în baza unui contract încheiat între instituție și solicitant, iar activitățile teoretice de instruire și formare profesională au loc la sediul DAJ, situat în strada Eternității, nr. 1, Vaslui.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.