Slider

Spania: A şaptea noapte de manifestaţii la Barcelona după arestarea unui rapper

0
Pentru a şaptea noapte consecutiv, o manifestaţie la Barcelona în favoarea rapperului arestat Pablo Hasel a degenerat luni în ciocniri cu poliţia, cu acte de vandalism şi incendierea mobilierului urban, notează AFP.   După o adunare paşnică scandând "Libertate pentru Pablo Hasel", manifestanţii au defilat prin centrul Barcelonei până la sediul poliţiei naţionale, unde unii dintre ei au aruncat sticle şi alte obiecte către autovehiculele care protejau clădirea, potrivit imaginilor transmise la televiziune. Manifestanţii s-au îndreptat apoi spre alte străzi din cel de-al doilea oraş ca mărime din Spania unde au incendiat mai multe pubele.     Foto: (c) Nacho Doce/REUTERS "Grupuri de protestatari dau foc baricadelor şi aruncă obiecte asupra vecinilor care se plâng de atitudinea lor", a scris pe Twitter poliţia catalană, Mossos d'Esquadra. Manifestaţia de luni seara, pe o noapte ploioasă, a atras mai puţină lume şi ciocnirile au fost mai puţin violente decât cele din nopţile precedente.     Foto: (c) Marta Perez/EPA Într-o săptămână, 109 manifestanţi au fost arestaţi în această regiune din nord-estul Spaniei, potrivit poliţiei catalane. Pablo Hasel, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la 9 luni de închisoare pentru apologia terorismului, pentru că într-un mesaj pe Twitter l-a numit 'mafiot' pe fostul rege Juan Carlos, a făcut elogiul unor persoane implicate în atacuri şi a acuzat poliţia că a torturat şi ucis migranţi şi manifestanţi. Arestarea sa a relansat dezbaterea în ce priveşte libertatea de exprimare în Spania şi a adâncit divergenţele în interiorul coaliţiei guvernamentale, între socialiştii premierului Pedro Sanchez şi partidul Podemos (stânga radicală), care susţine manifestaţiile. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo