Slider

Tenis: Sorana Cîrstea, calificată în turul al treilea la Australian Open, după o victorie în faţa Petrei Kvitova

0
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului Australian Open după o victorie de senzaţie în faţa cehoaicei Petra Kvitova, a noua favorită, cu 6-4, 1-6, 6-1, miercuri, la Melbourne. Cîrstea (30 ani, 68 WTA), care a realizat în 2017 cea mai bună performanţă a sa la Melbourne, optimile de finală, s-a impus după circa două ore de joc (2 h 03 min).   Kvitova (30 ani), numărul 8 mondial, a jucat finala primului turneu de Mare Şlem al anului în 2019. Cehoaica a început mai bine meciul şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Cîrstea a avut o revenire formidabilă, reuşind să câştige patru ghemuri la rând (5-3). Kvitova a făcut break, dar nu a reuşit să îşi concretizeze şi serviciul, astfel că Sorana s-a impus în primul set cu 6-4. Kvitova a dominat categoric actul secund, în care a condus cu 4-0 şi a încheiat cu 6-1. În decisiv a fost rândul româncei să aibă 4-0, câştigând apoi cu 6-1.   Cîrstea a încheiat cu 2 aşi şi 7 duble greşeli, în timp ce Kvitova a avut un as şi 7 duble greşeli. Diferenţele au fost destul de mici la serviciu, 55%-54% la primul şi 50%-47% la al doilea, ambele în favoarea româncei. Procentajele au fost egale la mingile de break transformate - 38%, 6/16 Sorana şi 5/13 Petra. Kvitova a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 21-17, dar a făcut şi mai multe erori neprovocate, 44-30. Kvitova are în continuare avantaj în meciurile directe cu Cîrstea, 5-3, după ce se impusese în precedentele două dueluri, la Madrid în 2014 şi la Wimbledon în 2016. Cîrstea şi-a asigurat un cec de 215.000 dolari australieni şi 130 de puncte WTA. În turul următor, Sorana Cîrstea va da peste o altă reprezentantă a Cehiei, Marketa Vondrousova (21 ani, 20 WTA), cap de serie numărul 19. Vondrousova, finalistă la Roland Garros în 2019, a atins în premieră turul al treilea la Melbourne, după 6-1, 7-5 cu Rebecca Marino (Canada). Tot miercuri, Simona Halep, a doua favorită a turneului, va juca în runda a doua contra australiencei Ajla Tomljanovic. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)   Foto: (c) DEAN LEWINS/EPA Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo