Slider

Trump este 'responsabil' pentru asaltul asupra Capitoliului, susţine liderul republicanilor din Senat

0
Liderul senatorilor republicani Mitch McConnell l-a acuzat sâmbătă pe Donald Trump că este "responsabil" de asaltul criminal asupra Capitoliului, la puţin timp după ce a votat pentru achitarea sa în cadrul procesului istoric de impeachment din Senat, relatează AFP şi Reuters. "Nu există nicio îndoială că preşedintele Trump este, practic şi moral, responsabil pentru provocarea evenimentelor din acea zi" de 6 ianuarie, a declarat influentul senator, care şi-a justificat votul afirmând că a votat pentru achitarea sa întrucât Senatul nu este competent să judece un fost preşedinte. "Oamenii care au pătruns în clădire credeau că acţionează la dorinţele şi instrucţiunile preşedintelui lor", a adăugat el. Ei au acţionat astfel "pentru că omul cel mai puternic de pe planetă i-a minţit", refuzând să-şi recunoască înfrângerea în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, a mai spus el. Votul din Senatul SUA a fost de 57 pentru condamnare şi 43 împotrivă, în condiţiile în care erau necesare două treimi din voturile din camera superioară, respectiv 67. Totuşi, şapte republicani au votat împotriva lui Trump în cadrul celui de al doilea proces de impeachment. Este vorba despre Mitt Romney, care a votat pentru condamnarea lui Trump şi în primul proces de impeachment, Richard Burr, Bill Cassidy, Susan Collins, Ben Sasse, Pat Toomey şi Lisa Murkowski. În comentarii care se fac parcă ecoul pledoariilor democraţilor, McConnell a spus că Trump a orchestrat "un crescendo tot mai intens de teorii ale conspiraţiilor" şi l-a descris pe Trump drept "hotărât fie să anuleze decizia votanţilor, fie să incendieze instituţiile noastre în drumul său spre ieşire". McConnell a sugerat că Trump ar putea fi în continuare tras la răspundere pentru acţiunile sale. "Preşedintele Trump încă poate fi tras la răspundere pentru ceea ce a făcut în timp ce era în funcţie ca simplu cetăţean. Nu a scăpat cu nimic. Deocamdată", a conchis el.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Preda)   Citeşte şi:   * LIVE UPDATE VIDEO În Senatul SUA a început cel de-al doilea proces de punere sub acuzare a lui Donald Trump Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo