Sute de credincioși au luat parte la procesiunea organizată la Constanța în cadrul evenimentelor organizate de Arhiepiscopia Tomisului pentru cinstirea Sfântului Haralambie. Conform restricțiilor din starea de alertă, numărul participanților trebuia limitat la 100. La fel, ar fi trebuit păstrată distanța și purtate măști de protecție. Măsuri care nu s-au respectat.
Arhiepiscopul Tomisului a ajuns la procesiune într-o caleașcă trasă de un cal, în timp ce preoții și credincioșii au mers pe jos.
Tot pe jos au mers și sute de credincioși, până la biserică, iar pe anumite porțiuni de drum s-a creat îmbulzeală, la fel ca și la intrarea în lăcașul de cult.
Om lângă om, unii fără mască de protecție, au fost surprinși în imaginile publicate de ObservatorNews.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2„Nu puteam să întrerupem o tradiţie. Ne-a încurajat şi Bucureştiul, că a făcut o procesiune mai mare de Sfântul Antonie cel Mare, mai mult se cuvenea şi noi. Aici e cea mai veche tradiţie a procesiunilor. Din secolul patru s-au făcut procesiuni”, a declarat ÎPS Teodosie.
Luni, Arhiepiscopia Tomisului a transmis, într-un mesaj pe Facebook, că pentru procesiunea religioasă a primit aviz favorabil de la Primăria Constanța.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.