REALITATE… Consiliul Județean Vaslui are, după ani de zile în care s-a chinuit cu o versiune greoaie și îmbătrânită a site-ului de prezentare, o nouă imagine. Un site foarte atent realizat, în care apar comunicate de presă sau filmări de la diverse evenimente, lucruri care nu existau până acum.
Meniul site-ului este simplu de utilizat, la nivelul anului 2021. Foarte interesant, site-ul conține și o filmare cu drona a Vasluiului pe timp de noapte, putând fi observate toate străzile importante din oraș.
„O propunere concretă pe care o fac către cei care administrează site-ul este următoarea:
– Traducerea site-ului în engleză și franceză, limbile de circulație internațională cele mai folosite.
– O secțiune dedicată investitorilor în care informatiile să fie traduce în și mai multe limbi. Spre exemplu, informatiile despre legislație, regim fiscal sau oportunități de investiții.
– O secțiune dedicată turismului. Deși județul nu este unul pe care îl asociem des cu turismul, atât timp cât nu ne promovăm, nu vom avea turiști.
Voi trimite o adresă către Consiliul Județean Vaslui care să cuprindă aceste idei și sper că, în spiritul unei colaborări instituționale juste, se va da curs acestora”, a scris, pe Facebook, deputatul USR de Vaslui, Mihai Botez.
Daniel Tănăsuc
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.