Cu câteva luni în urmă, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, premierul de atunci al României – Ludovic Orban, aflat pe platoul Prefecturii din Târgoviște, în aplauzele sindicaliștilor, promitea că a găsit soluția pentru salvarea Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște. Era susținut în acest demers pur electoral de o suită de miniștri, inclusiv de consilierul său de bază, Virgil Guran – liderul PNL Dâmbovița și actual senator al acestui partid.
Vremea a trecut, iar vorbele lui Orban și ale cetei sale de miniștri au fost luate de vânt. Guvernul s-a schimbat. Puterea a fost împărțită, conform algoritmilor coaliției, între PNL, USR PLUS și veșnicii doritori de aflare la putere în orice conjunctură de la UDMR. Problemele COS, acum să fim sinceri, ceea ce a mai rămas din acest mamut economic, au căzut în derizoriu. La conducerea Ministerului Economiei a venit un anume domn Năsui de la USR PLUS care nu are nicio treabă cu COS Târgoviște, așa cum nu are nici omologul său de la Transporturi, USR-istul Drulă, cu DN 71. În atare condiții, opoziția social-democrată, prin reprezentanții săi în Parlamentul României, prin președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, a început să le atragă atenția liberalilor până la urmă, fiindcă, teoretic, ei conduc țara, sunt berbecele guvernării, că au uitat de COS Târgoviște, că au promis că vor salva ceea ce a mai scăpat nedărâmat din ghearele rușilor. Tăcere pe toată linia. O liniște aproape obraznică, sfidătoare la adresa poporului.
Senatorul Titus Corlățean, președintele executiv al PSD Dâmbovița, în afară de alte demersuri publice, în presă, în conferințe, în aula Parlamentului, a depus la Ministerul Economiei, în mod direct ministrului de la USR PLUS, Claudiu Năsui, o interpelare pentru a i se răspunde clar ce se întâmplă cu planul de salvare a COS Târgovişte. Când va interveni Guvernul, așa cum a promis, pentru salvarea combinatului, pentru salvarea locurilor de muncă a celor care încă mai lucrează acolo. Răspunsul pe care îl primește senatorul Corlățean este unul cinic, sfidător, în care abundă ignoranța, nepăsarea, demagogia ieftină. Tot ceea ce au promis guvernanții se ascunde acum într-un text fals, oribil, încărcat de viziuni, povestiri tip SF.
„Referitor la interpelarea dumneavoastră înregistrată la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului cu nr. 847/CIGN/01.02.2021, având ca obiect <Salvarea Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște>, vă comunicăm următoarele…”, se arată în răspunsul ministrului Năsui din tabăra reziștilor, a celor care, pe vremea guvernării PSD, ieșeau în stradă dacă se ardea un bec pe strada Poștei. Apoi începe vrăjeala desprinsă parcă din tratatele neomarxiste.
„Prin Programul de Guvernare 2020-2024, al Partidului Național Liberal, Alianța USR PLUS și Uniunea Democrată Maghiară din România, în cadrul Programului Creșterea Competitivității Produselor Industriale, sunt prevăzute acțiuni de susținere precum: clustere, industrii creative. Programul vizează și competiții de proiecte finanțate prin schema de ajutor de stat aferentă. Totodată, prin Strategia Națională de Competitivitate 2021-2027 se vor urmări mecanismele de specializare a proceselor de inovare la nivelul unei țări/regiuni de dezvoltare. În acest context Guvernul României are ca preocupare și situația Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște „, sună răspunsul unui ministru, membru al celui mai vocal partid.
„Rar mi-a fost dat să văd un limbaj atât de tehnic, adică de fapt un limbaj de lemn, intenționat căutat de ministrul USR PLUS, Claudiu Năsui și echipa sa de la Ministerul Economiei, care, în termeni colocviali ar putea fi desemnat drept o „abureală”, menit să ascundă intenția tot mai evidentă a Guvernului actual dominat de PNL și neomarxiștii de la USR PLUS de a omorî Combinatul de Oțeluri Speciale.
Deși ministerele competente până la nivel de secretar de stat au avizat soluția de salvare a Combinatului, ministrul Năsui refuză de peste o lună să semneze memorandumul, atât de necesar în procedura aflată pe final în fața instanței. Responsabilitatea este însă a Guvernului, este comună pentru PNL și USR PLUS, așa că sindicaliștii de la COS, care în prezent sunt dați afară de la locul de muncă, au încă o dată prilejul, din păcate, să tragă concluzia că au fost trași în piept de Guvernanții pe care i-au primit cu laude și aplauze la Târgoviște, cu doar câteva zile înainte de alegerile locale de anul trecut”, a precizat senatorul Titus Corlățean.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.