Slider

CTP a explicat de ce poartă mască, chiar și în emisiunile TV sau de radio la care participă: „Nu prea sunt temător de felul meu, dar nu sunt nici imbecil”

0

Cristian Tudor Popescu, unul dintre cei mai importanți jurnaliști români post-decembriști, a fost invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.ro. Acesta a purtat mască pe toată durata emisiunii și a explicat decizia sa: „Încerc să transmit un mesaj cu asta”.


Vezi AICI toată emisiunea


„În general nu prea sunt temător de felul meu, dar nu sunt nici imbecil. Știți de ce stau cu mască? Nu m-am vaccinat, o să mă vaccinez acum, dar nu acesta este motivul. Și nici că mi-ar fi frică! Încerc să transmit un mesaj cu asta. Sunt oameni care poartă această mască, medicii, o poartă 10-12 ore pe zi și, mult mai rău decât masca asta, stau în costumele acelea. Sunt alții care lucrează în condiții dificile cu masca pe față”, a spus CTP.


Acesta a transmis și un mesaj guvernanților. „Sunt copii care fac orele de sport cu masca pe figură. Lucru cu care nu sunt de acord sub nicio formă. Mai bine așteaptă cadrele didactice și Ministerul Învățământului, Ministerul Sănătății. În două săptămâni se face mai cald afară, dar până atunci să nu se mai facă ore de sport!”.


Eu am jucat tenis cu masca pe figură, e crunt! E rău, e foarte rău. Și eu am ceva condiție fizică. Vă dați seama ce se întâmplă când se umezește? Se umezește masiv, transpirația e masivă, se lipește de față, e ceva de groază să respiri în acele condiții

Cristian Tudor Popescu, la GSP.RO:

CTP se vaccinează cu AstraZeneca


Într-o intervenție la Europa FM, Cristian Tudor Popescu a anunțat că s-a programat la vaccinare într-un centru în care imunizarea se face cu serul AstraZeneca.


„M-am înscris, n-a fost chiar simplu, din pricina întreruperilor platformei. N-a durat foarte mult, cam în jumătate de oră s-a rezolvat. M-am înscris și după aceea am văzut și ce vaccin este la centrul respectiv și este AstraZeneca”, a anunțat CTP.


Acesta a subliniat că nu sunt informații care să arate că acest tip de vaccin ar provoca reacții atât de grave:


„Aș fi putut să-mi anulez vaccinarea. Au decedat două persoane, au mai fost afectate alte persoane cu probleme de circulație, dar au decedat două persoane. Decesul cetățeanului din Norvegia sau al celui din Italia, ca să producă așa ceva o substanță introdusă în corp, acea substanță trebuie să aibă în ea un element greșit sau alterat, dar ca să produci hemoragie cerebrală cuiva, știți câți parametri trebuie să modifici?”.


Nu am niciun fel de comorbiditate în acest moment, niciun fel de boală sanguină legată de coagulare. Dacă se întâmplă să nu ne mai vedem, atunci măcar am făcut ceva pentru știință, veți ști cu siguranță că m-a omorât AstraZeneca. Teama trebuie să fie învinsă, să lupți cu ea

Cristian Tudor Popescu, la Europa FM:
Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo