„Primim o chemare la luptă, noi cei care tot în luptă am fost, dar avem nevoie de soluții concrete.”, a declarat Dorel Săndesc, vicepreședintele Asociației de Terapie Intensivă în România într-un interviu acordat SpotMedia, legat de situația secțiilor ATI. Medicul a mai spus că secțiile au rămas fără bani și funcționează cu stocurile „pe sfârșite”.
„Noi am atras atenția de începutul anului, inclusiv prin adrese oficiale, că situația în secțiile ATI e serioasă și nu merită să ne bazăm pe cifrele din raportările cazurilor pozitive. Primim o chemare la luptă, noi cei care tot în luptă am fost, dar avem nevoie de soluții concrete.”,a declarat medciul ATI Dorel Săndesc într-un interviu acordat SpotMedia.
Medicul a vorbit despre finanțarea funcționării serviciilor ATI.
„Fondurile necesare îngrijirii pacienților sunt prevăzute într-un program pe care noi, Societatea Româna de ATI (SRATI) și Comisia ATI, l-am impus la nivelul Ministerului Sănătății (MS) din 2013.(...) Până acum, nu am primit nici măcar confirmarea bugetului alocat, iar semnalele nu sunt pozitive. Mai degrabă am constatat o rezervă a MS că vor putea să asigure măcar bugetul de anul trecut.”, a precizat medicul ATI.
Suntem deja de o perioadă în valul al treilea. Noi am atras atenția de la începutul anului, inclusiv prin adrese oficiale, că situația în secțiile ATI e serioasă și nu merită să ne bazăm pe cifrele din raportările cazurilor pozitive, influențate de numărul de teste. Realitatea indubitabilă este cea de la ATI, unde numărul de cazuri critice confirmate a rămas tot timpul mare.
Acesta a descris modul în care s-au descurcat cadrele medicale în ultima perioadă.
„Nu am primit banii pentru programe. Am funcționat din stocurile rămase de la finalul anului trecut, dar se termină, și din fondurile primite de la CNAS, care sunt însă insuficiente. Sunt așadar trei măsuri pe care le-am documentat și transmis. Am făcut estimarea bugetară, am făcut descrierea tehnică, am contribuit la finalizarea procesului de achiziție. Deci asigurăm tot suportul tehnic, dar trebuie să existe deschiderea politică și consensul între membrii coaliției.”, a mai spus Dorel Săndesc.
Între timp, ministerul Sănătății a anunțat, marți, prin intermediul unui comunicat de presă că aproape 140 de paturi de terapie intensivă vor fi suplimentate în spitalele judeţene.
Cele 140 de paturi identificate marţi se adaugă celor 50 de paturi de ATI pentru adulţi, 4 paturi de terapie neonatală şi aproximativ 140 de paturi de terapie intermediară care au fost suplimentate luni în unităţile sanitare bucureştene.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.