Slider

Mită de 1 milion de dolari oferită de un rus pentru a fura secretele Tesla

0

Un cetățean rus aflat în SUA a recunoscut în instanță că a încercat să obțină ilegal informații secrete de la producătorul de mașini electrice Tesla, informează Digi24, care citează BBC.


Este vorba despre Egor Igorevici Kriucikov, în vârstă de 27 de ani. Tânărul este acuzat că a oferit unui angajat al Tesla 1 milion de dolari pentru a plasa programe ransomware în rețeaua de computere a fabricii de baterii a companiei din Nevada.


Potrivit procurorilor, el voia să fure secretele companiei pentru a obține bani în schimbul lor. Kriucikov ar fi acționat în numele unor rețele de crimă organizată din străinătate.


De ce a eșuat operațiunea



Programele
de tip ransomware atacă rețelele informatice, furând informații
sau blocând accesul utilizatorilor. Atacatorii cer apoi sume mari de
bani în schimbul informațiilor furate sau pentru a permite accesul
la rețea.


În timpul procesului, Kriucikov a spus că guvernul rus era la curent cu operațiunea planificată, dar FBI și avocații nu au vorbit despre posibilele legături cu Kremlinul.



Tânărul
a fost în SUA în perioada iulie-august 2020, cu viză turistică.
În această perioadă, a încercat să mituiască angajatul Tesla.
El susține că, dacă Tesla ar fi refuzat să plătească
răscumpărarea pentru secretele furate, acestea ar fi urmat să fie
publicate pe internet.



Kriucikov
l-ar fi invitat de mai multe ori în oraș pe angajatul Tesla. Acesta
a vorbit însă cu conducerea, care a luat legătura cu FBI.
Anchetatorii l-au sfătuit pe bărbat să înregistreze discuțiile.
Acum, Kriucikov riscă zece luni de închisoare, după ce a încheiat
un acord de vinovăție cu procurorii.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo