Slider

ONU: O declaraţie a Consiliului de Securitate despre situaţia din Tigray a fost blocată de Rusia şi China

0
China şi Rusia au blocat vineri adoptarea unei declaraţii a Consiliului de Securitate al ONU care solicita încetarea violenţei în Tigray, Etiopia, ceea ce a dus la abandonarea proiectului după două zile de negocieri, transmite AFP. "Nu există consens" şi "nu este prevăzut să continuăm", a declarat un diplomat sub protecţia anonimatului. Informaţia că nu va exista o declaraţie a fost confirmată şi de un alt diplomat. Potrivit unui al treilea diplomat, China a blocat proiectul cerând eliminarea din textul aflat în negociere, revizuit în repetate rânduri începând de joi dimineaţă, o referire la Consiliul de Securitate care solicită "încetarea violenţei în Tigray". Solicitarea Chinei a fost inacceptabilă pentru ţările occidentale, inclusiv Irlanda, membru nepermanent al Consiliului de Securitate care a redactat proiectul de declaraţie. Rusia s-a alăturat opoziţiei formulate de China. Şi India a blocat declaraţia, însă pentru un detaliu minor care a necesitat o modificare minoră, potrivit diplomaţilor. Conflictul armat din Tigray declanşat la începutul lunii noiembrie este considerat de China şi Rusia o "chestiune internă". Potrivit unui diplomat, aceste ţări ar fi acceptat o declaraţie cu condiţia ca ea să facă referire doar la situaţia umanitară din această regiune disidentă din nordul Etiopiei. Joi dimineaţă, Consiliul de Securitate al ONU a organizat o videoconferinţă cu uşile închise pe acest subiect fără a reuşi să convină o declaraţie comună. Cu toate acestea, s-a decis continuarea negocierilor. Pentru prima dată de la începutul conflictului, ţările membre africane din Consiliu - Kenya, Niger, Tunisia -, care până acum erau favorabile unei rezolvări a crizei cu medierea Uniunii Africane, şi-au dat acordul pentru adoptarea unei declaraţii de către Consiliul de Securitate. Tot joi, la Geneva, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a acuzat armata eritreană de comiterea de atrocităţi în Tigray şi a solicitat o investigaţie obiectivă şi independentă, după ce a "coroborat încălcări grave" care ar putea constitui "crime de război şi crime împotriva umanităţii". AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo