PROIECTE… După o lungă perioadă de tăcere, fostul deputat de Vaslui, Daniel Olteanu iese din nou la rampă. Acesta a făcut ieri un anunț extrem de incitant.
Concret, fostul parlamentar susține că a sădit o serie de „semințe” care vor rodi în beneficiul județului Vaslui. Se vorbește de unele proiecte, însă despre ce anume este vorba nu lasă să se întrevadă prea mult.
„Dragii mei,
Sper ca prima zi de martie să vă găsească sănătoși și cu frunțile mai senine, cu toate că grijile care ne apăsă pe toți, mai ales în ultimul an, nu ne îngăduie prea multe motive de sărbătoare.
Anotimpurile vin și trec, iar eu vă doresc ca tot ce sădiți în primăvara asta să rodească și planurile pe care le faceți să vă meargă ca pe roate!
În ce mă privește, după răgazul (spun eu, necesar) pe care mi l-am luat, sunt pregătit să pun la încolțit semințele unor noi proiecte pentru județul nostru și comunitățile de aici.
O să aflați detalii în curând și o să vă țin la curent cu toate noutățile, așa cum îmi este obiceiul.
Pentru că primăvara înseamnă pentru toată lumea un nou început, și pentru că mulți mi-ați scris că vreți să citiți în continuare punctele mele de vedere cu privire la subiectele fierbinți de pe agenda publică, sunt hotărât să reiau seria postărilor în care analizăm și comentăm împreună ce și de se întâmplă și, mai mult decât atât, cui folosește ce se întâmplă.
Nu am uitat de promisiunea pe care am făcut-o, aceea de a face un marcaj strâns informațiilor care privesc județul Vaslui și viața noastră de zi cu zi, care e mult prea departe de interesul celor care au acum pâinea și cuțitul în mână.
Tuturor, o primăvară cu mult spor și nu uitați să vă păstrați sănătoși!” , a fost mesajul lui Daniel Olteanu.
Daniel Tănăsuc
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.