ALERTĂ… Prefectul de Vaslui, Marcel Lăudatu, a participat ieri după-amiază, alături de cei doi subprefecți, la o videoconferință cu prim-ministrul Florin Cîțu. Tema discuțiilor a fost găsirea soluțiilor, de către autoritățile locale în teritoriu, pentru a stopa valul de îmbolnăviri Covid, din ultima perioadă.
Se întrevede, pe baza declarațiilor făcute de Cîțu pe rețelele de socializare, o intensificare a controalelor Poliției, Jandarmeriei și Poliției Locale în tot județul Vaslui, în săptămânile viitoare, pe linia verificării respectării măsurilor de protecție împotriva Covid 19.
Premierul Florin Cîțu a explicat ce le-a cerut autorităților locale. „Am cerut reprezentanților Guvernului în teritoriu să ia toate măsurile necesare pentru a impune respectarea strictă a regulilor pe care le avem în vigoare.
Dacă actualele măsuri sunt respectate de către toată lumea, nu ar fi necesare alte restricții pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2.
Vedem în 30 de județe și în București o creștere continuă a incidenței și, zilnic, avem noi localități în zona roșie, pentru că o minoritate preferă să nu respecte regulile.
Ne vom asigura că tot mai mulți se vor conforma, astfel încât majoritatea cetățenilor care respectă regulile să nu fie afectați de comportamentul celorlalți.
Am constatat în ultima vreme o relaxare nepermisă, dacă vrem să ținem sub control pandemia. Datoria noastră este să ne asigurăm că măsurile sunt respectate în toate cazurile, întrucât și-au dovedit eficiența. Vrem să evităm carantina, pentru a nu afecta și mai mult activitățile economice.
Este clar nevoie de o implicare mai mare a autorităților în informarea populației cu privire la campania de vaccinare și la măsurile pe care le-am urmat și trebuie să le urmăm în continuare.
Să ținem însă cont că ne confruntăm cu un val nou al pandemiei, cu tulpini mai ușor transmisibile ale coronavirusului.
Avem nevoie să rezistăm în următoarele săptămâni, pentru că în lunile aprilie și mai România va primi alte câteva milioane de doze de vaccin anti-COVID, după care vom putea frâna evoluția îmbolnăvirilor prin continuarea în forță a campaniei de vaccinare”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.
Daniel Tănăsuc
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.