Un control de rutină lângă o autostradă din nordul Italiei a scos la iveală mai multe nereguli în ceea ce-l privește pe un șofer român de camion, care a fost pedepsit exemplar de polițiști, scrie ediția online a cotidianului La Provincia Pavese.
În urmă cu 8 zile, șoferul în vârstă de 25 de ani a fost verificat de poliția locală din Chignolo și agenții au descoperit dese nerespectări ale perioadelor de repaus zilnic și săptămânal și de asemenea depășirea limitelor de viteză.
Conform reconstrucției poliției locale, șoferul a depășit 115 ore de condus săptămânal, în timp ce limita pentru camion este de 70 de ore, și s-a odihnit în medie cu 3 ore mai puțin decât e obligatoriu pentru fiecare zi lucrătoare.
După control, vehiculul a fost dus la un atelier din S. Cristina pentru verificări. „Câteva ore de somn și viteză aproape dublă față de maximul permis sunt o bombă pe drum.”, explică comandantul poliției locale, Carloenrico Gandini.
„Avem obligația de a opri șoferii în aceste situații. Din păcate, în unele cazuri, companiile care exploatează lucrătorii sunt și ele complice.”.
Înainte de plecare, șoferul camionului a trebuit să plătească amenda de 7.000 de euro și să doarmă, ca să compenseze orele de somn.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.